Trup și suflet

T

Relația dintre trup (carne, materialitate) și suflet (spirit, imaterialitate) a suferit metamorfoze multiple de-a lungul istoriei. Adesea trupul a fost văzut ca o închisoare a sufletului, iar relația s-a structurat pe ecuația: inferior-superior. De aici s-au născut tot felul de filosofii sau teologii ale antagonismului, care au condus la opțiuni exclusiviste: fie suflet, fie trup. Dar, ca să punctăm și cealaltă extremă, istoria cunoaște și o reverberație hedonistă. Triumful plăcerii fizice a ridicat trupul cu instictele sale într-o perpetuă stimulare la rang de ideologie. Într-un agnosticism precum cel contemporan suntem invitați să gustăm plăcerea, ba chiar să ne înfruptăm din ea cu nesaț. Sufletul – cu nimbul său metafizic – pare să se îndepărteze precum o sferă într-un colț de univers.

Și totuși, pe lângă aceste două poziții clar extremiste, mai există o atitudine mult mai nuanțată. Am găsit-o exprimată excelent de Dorin Ștefănescu: un spiritualism angelic ce demonizează trupul sau un materialism brutal ce face să sângereze spiritul. Aceste două poziții de centru – am zice – sunt de fapt formele degradate, imperative și dogmatice ale extremelor prezentate mai sus. Așadar, avem pe de o parte un spiritualism angelic, iar pe de altă parte un materialism brutal. Ambele atitudini pornesc exagerează două elemente inerente existenței: spiritualul și materialul. Nimeni – afară de fariseii de zi cu zi – nu ar putea admite că el trăiește exclusiv într-o ipostază sau alta. Pendulăm antropologic între două lumi, ne mișcăm cum mai mult sau mai puțină grație în ambele zone. Problema apare când spiritualismul nostru bine temperat scapă de sub control. Cu sau fără știință, el se năpustește asupra resortului material, amputându-l. Aici se naște fanatismul religios, intransigența hâdă și elitismul spiritual. Și exacerbarea simțului nostru material produce o la fel de mare problemă. La antipod, această atitudine produce un libertinaj derapant, o afectare a simțurilor și un orgoliu scăpat de sub control. Ne aflăm – fie într-un caz, fie în altul – într-un proces de degradare a ființei.

Ce rămâne de făcut? Cum împăcăm două entități care, după Cădere, se antagonizează în propria noastră existență?! Echilibrul cred că este cuvântul de ordine. Maturitatea spirituală a unui om îl ajută să trăiască năzuind la cer și aducând atmosfera cerului în inima lui; dar în același timp să fie folositor pămânului. C.S. Lewis afirma fără echivoc: toți oamenii care au influențat în mod clar istoria umană au fost cu mintea ancorată în cer. Iată o provocare universală! Ar trebui s-o luăm în serios și să procedăm în consecință. Acum când conceptele devin tot mai fluide, când relativismul ne bicuiește la fiecare colț de stradă, avem sarcina să ne comportăm bine, pilduitor. Să nu uităm nici o clipă că am fost creați ca ființe complexe și unice. Iar dacă așa stau lucrurile să ne comportăm ca atare…

comentarii

  • Dar putem vorbi de trup si suflet ca de doua entitati diferite?
    Eu ca si om sunt „un suflet viu”, trupul este locul in care sufletul se poate materializa, un trup fara suflet ma face un animal sau o altfel de fiinta, un suflet fara trup nu poate din nou exista, deoarece nu exista locul in care el sa se manifeste.

    Asadar sufletul si trupul impreuna si inseparabile ma definesc pe mine ca si fiinta umana, aici si dincolo.

    • Tocmai aici este miza discuției.
      Ființa umană se definește prin integralitatea ei, ca să zic așa. Fără suflet omul n-ar mai fi om, ci animal. Dar, tendința a fost mereu de a polariza aceste două componente și de a sfâșia oarecum întregul. Discuțiile se situează în zona antroplogiei și revendică o clarificare ontoogică sănătoasă.
      Mă bucur că și acest eseu ți-a stârnit curiozitatea.

De Ghiță Mocan

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.