Una dintre distincţiile cele mai elocvente privind conceptul de „tortură” este aceea între caracterul ei întâmplător şi cel sistematic. Dacă societăţile arhaice practicau tortura în mod mai mult sau mai puţin întâmplător, tortura sistematică a fost introdusă de Inchiziţie şi a fost reluată masiv de sistemele politice totalitare sau dictatoriale ale secolului XX. (…)
O altă observaţie generală: în secolul XX, tortura este practicată din ce în ce mai rar pentru informaţie. Deţinutul politic (indiferent de natura ideologiei căreia îi este fidel) este torturat oricum şi oricât, tortura, ca şi Răul, banalizându-se, ceea ce nu îi reduce efectul abominabil. Edward Peters a panoramat succint definiţia juridică, morală şi sentimentală a torturii (aşa cum a fost ea conceptualizată şi formulată de-a lungul timpului), analizând semantic termenul. El a constatat inclusiv riscul golirii de conţinut a termenului, atunci când tortură ajunge să însemne orice. „Istoria semantică a cuvântului tortură conţine în mod invariabil o dimensiune publică de acelaşi tip ca şi termenii execuţie şi asasinat”
(Ruxandra Cesereanu,
în Panopticum. Eseu despre tortură în secolul XX, Polirom, 2014, p. 13)