Potrivit accesărilor contorizate pe www.kingjamesbibleonline.org (deci versiunea King James Bible), cel mai citit verset al anului 2012 a fost Psalmul 23.4. Binecunoscutul fragment ne spune: Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de nici un rău căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie. Cititorii de limbă engleză au trecut cu acest verset alături dintr-un an în altul. Le-a fost multora călăuză, încurajare și – cred eu – aducător de speranță. Întreg psalmul (23) are această tentă, tocmai de aceea este foarte îndrăgit și ușor asimilabil.
Și totuși. Cum se face că – de obicei – pe primele locuri la cele mai îndrăgite versete biblice sunt cele care promit protecție divină?! Zace în noi o implacabilă dorință după siguranță și sprijin divin? De ce preferăm acele versete care spun ce (poate) face Domnul pentru noi în detrimentul acelora care spun ce trebuie să facem noi pentru Domnul?! Până la urmă e incorect să discuți gusturile cuiva. Bine că e totuși din Biblie… s-ar putea replica. Și, fără îndoială, e mai bine așa decât deloc sau decât de altundeva. Nu doresc în nici un fel să ridiculizez alegerea, dar nu pot să nu mă întreb asupra substratului.
Cred că există o inconștienă orientare a cititorilor Scripturii spre acele pasaje care ne responsabilizează puțin (sau deloc). În vreme ce avem atâtea versete unde Dumnezeu face totul, de ce am memora altele. Mă refer la acelea unde ni se cere imperativ să facem și noi (câte) ceva. Asta nu înseamnă că însoțirea Domnului în necazuri (valea umbre morții) nu este reală. Fiecare am simțit această companie divină și n-am concepe viața fără ea. De asemenea, departe de mine gândul să subestimez mângâierea pe care toiagul și nuiaua Domnului o furnizează. Este vital să credem inclusiv acest verset și să-l purtăm precum un stindard. Însă, pe cât de adevărate sunt toate acestea, la fel de adevărat este că n-ar trebui să fugim de responsabilitate.
Dacă există o meteahnă a creștinismului evanghelic românesc, atunci aceasta este dezertarea. Răsturnăm întreaga responsabilitate asupra lui Dumnezeu, iar când lucrurile nu merg așa cum ne dorim, începem a ne lamenta. Așteptăm aproape totul de la cei din jurul nostru, în vreme ce pentru noi inventăm o mie și una de scuze. Cultivăm o dulce litanie dogmatică pe care o proptim cu câteva versete din Biblie și ne alienăm în masă. Bine-am face dacă am lua pe Cuvântul lui Dumnezeu în integralitatea lui. Astfel, crezând în Domnul, să ne facem partea în cel mai înalt mod cu putință.
nu de mult vorbeam cu o tanara tocmai despre a face si noi (cate)ceva. ne refeream la ceva anume si mi-a spus imediat ca indemnul lui Pavel era doar pentru biserica din Corint intr-un anume context social.
Cum de atunci cand se vorbeste de promisiuni ne agatam cu dintii si cu unghiile si de cele ale Evei?
Da, așa este. Tendința de a ne agăța exclusiv de promisiunile lui Dumnezeu și de a ne uita datoria este foarte păguboasă pe termen lung. Bine ar fi să ne trezim!