Azi (9.00, reluare 21.00) se transmite următorul profil biografic la Radio Vocea Evngheliei Oradea. Studiind pentru această predică mi-am dat seama din nou de măreția lui Dumnezeu. Când nimeni nu investește în tine (cum nici în micuțul David nu a investit nimeni), te poți încrede în Dumnezeu.
Înainte ca David să devină împărat și să-i surprindă pe toți, băiețelul l-a surprins pe Samuel. Judecătorul-profet nu se aștepta ca Dumnezeu să facă o asemenea alegere și să se comporte așa de atipic. Însă providența Lui este cu adevărat fascnantă. După o tinerețe tumultoasă și după intervenți clare din partea lui Dumnezeu, David devine unul dintre cei mai speciali oameni din istoria biblică.
Mezin al familiei lui Isai, David întră în istorie ca păstor. Jovial, drăguț și devotat, iată primul portret pe care îl reține Scriptura în dreptul viitorului rege. Nimeni nu ar fi pariat pe el, chiar dacă ueori dădea dovadă de o vitejie improprie vârstei. Nimerește apoi în mijlocul conflictului cu filistenii și, cu praștia în mână, ridică rușinea de peste Israel. Goliat se prăbușește înaintea adolescentului, iar din ziua următoare numele lui va deveni un fapt public.
Dar lucurile nu se opresc aici. Saul, socrul său, nu-și poate domina orgoliul și pornește în urmărirea tânărului curajos. Așa începe una dintre cele mai palpetante relatări ale Bibliei. O fugă în care curajul și deprimarea se împletesc dând naștere unor psalmi greu de egalat. La linia de sosire însă, pe David îl așteaptă tronul, iar pe Saul o marte rușinoasă. Dumnezeu știe să scrie istorie!