Fiule, varsă lacrimi pentru cel mort și, ca un om copleșit de durere, începe-ți plângerea, învelește-i trupul așa cum e datina și nu-i trece cu vederea punerea în mormânt.
Plângi cu amar, jelește-te și ține-ți mâhnirea după cuviință, o zi sau două – ca să nu-ți atragi clevetire -, apoi alină-ți întristarea.
Că din întristare vine moartea, iar întristarea inimii slăbește tăria.
Întristarea stă mână-n mână și cu nefericirea, iar viața săracului atârnă de inima lui.
Nu-ți lăsa inima pe seama tristeții; amintindu-ți de moarte, alung-o.
Nu uita: nu există întoarcere! Mortului nu-i vei fi de niciun folos, iar ție îți vei face rău.
Adu-ți aminte de vorba mea, care va fi și a ta: ieri eu, astăzi tu.
Când mortul se odihnește, lasă-i și amintirea să se odihnească; de-ndată ce duhul i-a plecat, alină-te!
(Înțelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah, 38.16-23)