Timp pentru familie

T

Timpul prețios petrecut cu familia este extrem de important. De exemplu, poate să fie o vizită planificată la niște prieteni apropiați sau la niște rude. Poate să fie o după-amiază liberă petrecută la grădina zoologică sau la un muzeu, ca să aibă și o valoare informațională. Poate să însemne un picnic în familie, când toată lumea ajută pregătirea alimentelor, alege locul și hotărăște ce e de făcut înainte și după masă. Poate fi o mică excursie până la un loc istoric din zonă sau o plimbare în parc sau în cartier.

(Zig Ziglar)

Vi se par lucruri imposibile? Mie nu. Și cred că nici dvs. Și totuși, noi părinții veacului XXI, le facem cu atâta întârziere și stângăcie. Știm că trebuie, știm că sunt vitale și mai știm că – într-un fel sau altul – toți din familie avem nevoie de astfel de momente. Ne lăsăm însă prinși în tot felul, ne risipim de dimineața până seara unii de lângă alții, iar apoi ne plângem de epuizare. Poate că ar trebui să începem de undeva, să punem angrenajul în mișcare. Poate că ar trebui să acordăm mai multă importanță acestor lucruri. În fond, acordăm importanță vieții noastre personale. Făcându-ne timp pentru cei dragi, ne facem de fapt timp pentru noi. Doamne ajută!

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.