Cum altfel l-am putea numi pe Donald Bloesch? Născut în 1928 și plecat dintre noi în 2010, Bloesch a făcut dovada unei longevități teologice de invidiat. Pe lângă această longevitate academică rar întâlnită, el a rămas în conștiințele celor ce l-au cunoscut drept unul dintre cei mai singuratici teologi moderni. S-a retras mai toată viața într-o nobilă izolare, dar nu i-a disprețuit pe cei din jur. Turnul său de fildeș, care a dat la iveală o adevărată operă, nu a însemnat infatuare sau autosuficiență. De pe culmile cunoașterii teologice și filozofice, Bloesch a privit mereu cu smerenie spre misiunea ce-o avea de îndeplinit.
Tătăl său a fost pastor într-o Biserică Evanghelică Germană, care făcea parte din Sinodul Evanghelic al Americii de Nord, mișcare cu adânci rădăcini în pietismul reformat și luteran. Ambii bunici ai teologului au fost de asemenea pastori, venind în Statele Unite din Elveția ca misionari pentru a vorbi emigranților germani. Tradiția familiei lui Bloesch a fost puternic ancorată în mișacarea pietistă.
Dexteritatea teologică și panoramica savantă evidențiată în Essentials of Evangelical Theology, a făcut din Bloesch unul dintre cei mai citați teologi din Statele Unite. Publicată în două volume la finele anului 1970, Essentials a fost multă vreme o lucrare de referință pentru profesori și studenți. Poți găsi de-a lungul acestor pagini o viziune completă asupra principalelor doctrine și un dialog cordial între patristică și teologia modernă. Desigur, cele două tomuri nu sunt perfecte, dar au fost la vremea lor încercarea cea mai cutezătoare în materie de dogmatică evanghelică.
Activitatea lui Bloesch a avut și un caracter profetic, am putea spune. De multe ori și în multe feluri s-a ridicat împotriva felului în care protestanții americani promovau credința. A considerat că există un derapaj intelectualist în ceea ce privește dogmatica, în detrimentul unei pioșenii absolut obligatorii. Era convins că elementul credinței care guvernează întreaga viață este Duhul Sfânt. Acesta acționează într-o manieră tainică, dar fermă în viața credinciosului. Criticile lui se îndreptau în cea mai mare măsură împotriva propriei confesiuni, Biserica Unită a lui Hristos (United Church of Christ).
Perioada cea mai înfloritoare din punct de vedere academic a fost între anul 1957 È™i 1992 (anul pensionării). A predat la Universitatea din Dubuque, statul Iowa, unde a primit o sumedenie de premii È™i decoraÈ›ii. S-a autocaracterizat drept un evanghelic progresist sau un ortodox ecumenic (a nu se citi ortodox în sensul confesional, ci drept credincios). S-a străduit toată viaÈ›a să rămână pe mijlocul cărării teologiei, am spune. A identificat foarte clar cele două extreme – liberalismul È™i fundamentalismul – È™i a propus o teologie echilibrată. Cum era de aÈ™teptat, teologia neo-ortodoxă i se va părea varianta ideală. Cititor învederat a lui Kierkegaard, Brunner, Barth, Tillich È™i Bultmann, Bloesch va fi considerat că – cel puÈ›in până în timpul lui – teologia americană nu avea nimic major de oferit, datorită influenÈ›ei raÈ›ionaliste a lui Alfred North Whitehead.
Teologul nostru de cursă lungă a fost extrem de lucid. Cred că acesta ar fi cuvântul ce sintetizează întreaga-i gândire. A avut capacitatea de a-și analiza epoca și contextul, de a critica ce era greșit și de a oferi o variantă viabilă. S-a hrănit constant din teologia neo-ortodoxă de obârșie barthiană, dar a tras binișor cu ochiul și înspre filozofia religiei de pe bătrânul continent. A oferit o stabilitate fără precedent dogmaticii evanghelice americane și a consolidat-o vizibil. Domnul a fost bun cu el, stingându-se la o vârstă venerabilă. Și-a amprentat generația și a lăsat o moștenire aleasă urmașilor. Merită să-l traducem mai mult și în românește, cum merită să-i căutăm resorturile ce l-au propulsat atât de sus.