Un telefon mobil! La început, nu-i prea vedeai utilitatea, dar, ca să nu pari depășită, te-ai lăsat tentată de un model foarte simplu, cu un abonament în care erau incluse serviciile de bază. În primele zile, te-ai surprins uneori sporovăind cam tare în restaurant, în tren sau pe terasele cafenelelor. E adevărat că era practic și liniștitor să poți vorbi oricând cu familia și cu prietenii. Ca toată lumea, ai învățat să scrii SMS-uri, folosind o tastatură minusculă, și te-ai obișnuit să le trimiți cât ai clipi. Ca toată lumea, ai renunțat la agendă pentru a o înlocui cu versiunea ei electronică. (…)
Chiar dacă făcea fotografii de proastă calitate, ai folosit aparatul foto al telefonului tău mobil. Era chiar mișto să ai mereu la îndemână o fotografie amuzantă pe care să le-o arăți colegilor. De altfel, toată lumea făcea la fel. Era un obiect la modă: barierele dintre viața personală, viața profesională și viața socială se ștergeau. Și mai ales, cotidianul devenise mai urgent, mai flexibil, impunându-ți să jonglezi în permanență cu programul tău. (…)
Recent, ți-ai schimbat vechiul aparat cu un model mai nou: o minunăție care-ți permite să ai acce la e-mailuri, să navighezi pe internt și să descarci sute de aplicații. Așa ai devenit depedentă. Ca grefat pe propriul tău corp, mobilul e de-acum înainte o prelungire a ta, care te însoțește chiar și în baie sau la toaletă. Indiferent unde ești, rareori lași să treacă mai mult de o jumătate de oră fără să te uiți la ecran, așteptând cu nerăbdare un apel restant sau un mesaj. Asemenea ursulețului de pluș din copilărie, telefonul te liniștește. Ecranul lui este plăcut, calmant, hipnotic. Îți dă siguranță în toate situațiile și îți lasă impresia că printr-o simplă apăsare pe buton ți s-ar deschide toate drumurile…
(Din Chemarea îngerului,
de Guillaume Musso, p. 6-7)