TEHNOPOLIA: divinizarea tehnologiei

T

Termen inventat de Neil Postman (1931-2003), tehnopolia indică o societate în care tehnologia este divinizată. Premiza acestei divinizări este următoarea: „cultura își caută autorizarea în tehnologie, își găsește satisfacțiile în tehnologie și își primește ordinele de la tehnologie” (Technopoly: The Surrender of Culture to Technology, 1992). Aceasta se caracterizează printr-un surplus de informații generate de tehnologie, pe care instrumentele tehnologice sunt la rândul lor folosite pentru a face față, pentru a oferi o direcție societății și indivizilor.

Care e miza? Dependența culturii de tehnologie, un fapt observat profetic de Postman. Nu tehnologia în sine este problema, ea este necesară în multe feluri, ci faptul că ajunge să certifice, să satisfacă și să ordone culturii. O inversare primejdioasă și aproape insesizabilă. Tehnologia devine (dacă n-a și devenit) o stăpână exigentă, o zeiță care cere ofrande supraomenești. Totul ajunge, încet-încet, să graviteze în jurul ei, într-un fel de mișcare centrifugă din care nu mai putem ieși. Or, tocmai aici e buba: cultura (cu tot ce presupune ea) ar trebui să rămână mereu deasupra. Tehnologia ar trebui să constituie pentru ea doar un mijloc de investigare și propagare, nimic mai mult. Situația este similară și cu religia, care ar trebui să se slujească de toate ale veacului, fără a se subordona vreuneia dintre ele.

Postman și-a interpretat „partitura” cu demnitate, până la capăt. A scris, a conferențiat și a demonstrat că mediul a devenit mesajul (nu degeaba a fost discipolul lui Marshall McLuhan). Abandonând – feroce sau nepăsător – credința în Dumnezeu, postmodernul se află în căutarea unor zei imaginari, gata să-l alieneze la nevoie. Doar că, știm cu toții, mântuirea nu poate veni din mijloace, oricât de perfomante ar fi ele. Acestea nu fac decât să ne amăgească, amânând un deznodământ, în cele din urmă, fatal. Soluția nu ar fi să renunțăm la tehnologie – aceasta este o altă habotnicie; soluția ar fi să fugim de idoli, precum apostolul și evanghelistul Ioan sfătuia bisericile primului secol. Doamne ajută!

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.