A fost al tău vreodată vântul
Sau universul nesfârșit?
Ori soarele din cer luându-l
L-ai dus în mâini la asfințit?
Ai ascultat în floare merii
Cum înălțau iubirii cânt?
Te-ai contopit cu ploaia verii
În brațe fulgerul purtând?
Ai născocit cu ochiul minții
Cât pot fi toamnele de-adânci?
Ți-ai dăltuit din iarna vieții
Poteci de soare peste stânci?
Întrebări formulate poetic de Viorica Sălăjeanu, o femeie care face cinste neamului românesc. Prea puțin cunoscută în raport cu talentul ei, poeta a trăit demn și a scris pe măsură. Implicată în viața socială, atentă la nevoile semenilor, ea ne-a lăsat în urmă o pildă.
Versurile de mai sus ne arată cât suntem de mici în raport cu creația și, implicit, în raport cu Creatorul. Sunt întrebări saturate de metaforă, dar care țintesc direct în miezul existenței noastre, a fiecăruia.