
Luminile Taborului te-nvată,
O, suflete, cum să te schimbi la față.
Și de voiesti să fii un alt Hristos,
Pe ucenici si-i lași la poale, jos.
În ploaia harului, pe varf de stancă,
Să gusti singuratatea cea adancă.
Ci tu asteapta colo sus să vie,
În duh barbații: Moise si Ilie.
Ei vor veni și vor grăi cu tine,
În taina, despre tainele straine.
Si Moise, omul tare în cuvânt,
Ți-o da lumina Duhului Prea Sfant.
Iar omul focului ceresc, Ilie,
Te va aprinde-n dragostea cea vie.
O, schimba-ți fata, suflete al meu:
Dintr-un nimic, tu fă-te Dumnezeu!…
(Zorica Lațcu, Poezii, ediția a II-a, Sophia, București, 2008, p. 123)