
Nu pare oare mai adevărată părerea că, întrucât toate faptele omenești depind de credință, se cade să credem mai mult în Dumnezeu decât în argumentările raționale? Cine ar pleca oare într-o călătorie pe mare, sau cine ar lua o hotărâre în căsătorie, de procreare de prunci, sau cine ar arunca semințele în brazdele pământului dacă n-ar crede că toate aceste lucruri vor ieși bine, cu toate că s-ar putea întâmpla și contrariul și chiar se întâmplă? Dar cu toate acestea, tocmai credința într-un rezultat fericit și pe potriva dorințelor este cea care dă oamenilor curajul întreprinderii de a ieși din nesiguranță și din primejdii. Or, dacă nădejdea și credința într-un viitor fericit sunt în stare să mențină viața până și în împrejurările cele mai critice la cel care o are, atunci cum n-ar fi acceptată credința cu mult mai presus decât marea pe care călătorește, decât ogorul pe care-l seamănă, decât femeia pe care o ia în căsătorie, întrucât el crede în Dumnezeu, Tatăl care a creat toate și în Cel care, cu o neasemuită dăruire de Sine și cu măreția unui suflet dumnezeiesc, a avut curajul să propovăduiască această învățătură la toți locuitorii pământului, cu prețul celor mai mari primejdii și al unei morți izbăvitoare, deși socotită rușinoasă, pe care le-a îndurat pentru mântuirea oamenilor, învățând pe cei care s-au lăsat convinși de la început să se pună în slujba acestei învățături să îndrăznească, în ciuda primejdiilor și a amenințării permanente de a fi omorâți, să străbată întreaga lume ca să vestească mântuirea oamenilor?
(Origen, Contra lui Celsus, trad. pr. Prof. T. Bodogae, PSB vol. 9, București, 1984, p. 28)