„Sunt fericit și tare mulțumit sufletește”

S

Așa scria, din temnița Aiudului, Valeriu Gafencu – tânărul student la drept, arestat pentru credință și condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Și câte altele nu scria el mamei și surorilor de-acasă…

  • Rugați-vă lui Dumnezeu și credeți nelimitat. Eu sunt mulțumit sufletește și împăcat cu mine însumi. Nu vă mint. E realitatea sufletului meu, care și-a găsit pacea în înțelepciunea și ajutorul atotputernicului Dumnezeu. Cred că numai în adevărul evanghelic își poate găsi omul liniștea de suflet. Dragele mele surori, vă rog păziți-vă de păcat, trăindu-vă viața în curăție. Numai așa veți birui! (3 iulie 1942)
  • Meditați în chipul cel mai serios. În fața fiecăruia stă mormântul. Trecem prin viață ca niște simpli călători, către Patria Cerească. După felul cum vom trăi aici, pe pământ, așa ne va fi dincolo: suferință sau fericire eternă! Nu căutați să vă îmbâcsiți mintea cu felurite cunoștințe inutile din această lume, căci asta nu zidește sufletul cu nimic… Vă doresc în modul cel mai serios: faceți-vă un examen de conștiință cât mai amănunțit. Cercetați-vă bine viața. Adânciți-vă în interiorul ființei voastre și cunoașteți-vă pe voi înșivă, cu păcatele și greșelile săvârșite în viață… Niciodată nu e prea târziu. Dar nu amânați nici măcar o zi. Vă vorbesc ca fiu și ca frate al vostru, cu toată iubirea și încrederea pe care o împărtășesc pentru voi. Vorbesc cu toată convingerea sufletului, nu din cărți, ci din propria-mi trăire, din acești ultimi ani, cei mai serioși și mai însemnați din viața mea, care pentru mine înseamnă totul, dar absolut totul. Mulțumesc din toată inima Bunului Dumnezeu pentru suferința ce mi-a trimis-o. căci prin suferință mi-am purtat lumina sufletului și am găsit calea vieții. Vă rog din suflet citiți Biblia. În fiecare seară, înainte de a vă culca, în jurul mamei, strângeți-vă și voi, copile scumpe ale inimii mele, și, cu seninătate, reculegeți-vă câteva momente și citiți câte un capitol din Evanghelie, un capitol din epistole și câte un psalm. Cu multă evlavie apoi, faceți-vă rugăciunea de seară. E mult mai bine primit de Dumnezeu rugăciunea în comun, pentru că sufletele toate se întâlnesc în același duh și se înalță spre cer cu multă cucernicie și tărie… Iubiți-vă mult! Mult! Spuneți-vă singure uneia alteia greșelile, cu dragoste. Ajutați-vă mereu. Iubitele mele, ar fi cel mai mare și mai frumos lucru pe care l-ați realiza: o familie creștină. Orice inimă necăjită să-și găsească mângâierea între voi. (25 mai 1945)
  • Eu îmi petrec timpul meditând, citind cărți sfinte, rugându-mă și lucrând câte ceva, sau în celulă. Mă plimb și iubesc mult. Iubesc tot ce e creație a lui Dumnezeu. Vreau să contribui cu maximum la realizarea fericirii umane. Mă lupt cu păcatele sufletului meu. Mi-i conștiința activă mereu, stau treaz la o orice tresărire de suflet. Suntem responsabili de toate greșelile și păcatele celorlalți semeni ai noștri. Suntem păcătoși! Toți suntem făpturi ale creatorului nostru, Dumnezeu. Să ne iubim unii pe alții, să ne ajutăm cât mai mult și să trăim cu gândul la Dumnezeu. Tot ce facem, s-o facem nu ca pentru oameni, ci ca pentru Hristos. Eu stărui mereu să realizez în mine omul nou, creștinul. Sunt fericit și tare mulțumit sufletește. (29 octombrie 1945)
  • Este de ajuns să vă gândiți că am trăit aproape trei ani, zi de zi, încuiat toată ziua într-o celulă, înconjurat de patru ziduri, singur, cu o singură deschizătură, geamul (și acela cu gratii). Ei bine, prin acea deschizătură primirea mea nu se putea îndrepta decât într- singură direcție: spre Cer. În această îndelungată perioadă în care la plimbare nu puteam merge decât o oră și jumătate pe zi, n-am făcut nimic altceva decât să mă rog, să meditez și să citesc. Foarte arareori am putut vorbi cu cineva. Condițiile de viață materială în care am trăit au fost dintre cele mai grele… După mult zbucium, după multă durere trăită, paharul suferințelor mi se umpluse, a venit o zi sfântă: în iunie 1943. Câteva ore-n șir, cu toată stăruința sufletul, îl rugasem pe Dumnezeu să-mi dăruiască lumină. Și, deodată, în timpul rugii mele fierbinți, am căzut în genunchi cu inima plină de lacrimi… La această dată îmi pierdusem toată încrederea în oameni. Suferisem într-un chip îngrozitor. Îmi dădeam perfect de bine seama că mă găseam întru adevăr. Pentru ce sufeream totuși?! Din tot sufletul meu plin de elan, rămăsese întreagă Iubirea. Și-mi pierdusem încrederea în sinceritatea omului, în bunătatea lui, dar iubeam. Nimeni nu mă înțelegea. În plânsetul meu prelung, revărsat în valuri de lacrimi…, deodată, o minune. Ce mare ești Tu, Doamne! Mi-ai văzut sufletul meu plin de păcate am simțit nevoia de a striga în gura mare, de a mă lepăda de ele. Și o pace adâncă, un vals sublim de lumină și dragoste mi s-a așezat în inimă. Imediat s-a deschis ușa, am ieșit vijelios din celulă și m-am dus la ființele care știam că mă iubesc cel mai mult și la cei care mă urau și care greșiseră cel mai mult față de mine și le-am mărturisit deschis: Sunt cel mai păcătos om. Nu merit încrederea ultimului om dintre oameni. Sunt fericit. Toți au rămas uimiți, înmărmuriți. Toți m-au privit cu dispreț, alții m-au privit cu indiferență, unii m-au privit cu iubirea pe care ei înșiși n-o puteau explica. Un singur om mi-a spus: „Meriți să fi sărutat” Dar eu am fugit repede în celula mea, mi-am trântit capul pe pernă și mi-am continuat plânsul, mulțumind și slăvind pe Dumnezeu. (29 ianuarie 1946)

(Din Calea spre fericire, Agaton, Făgăraș, 2006)

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.