Suferința și iubirea: o relație posibilă

S

Este într-adevăr un fapt remarcabil că suferințele și greutăile, de regulă, nu sting iubirea de viață ci par, dimpotrivă, să o însuflețească și mai mult. Principala sursă a melancoliei este sațietatea. Nevoia și strădania sunt cele care ne provoacă și ne inspiră; momentul triumfului este cel care aduce vidul. Nu evreii din captivitate, ci aceia din zilele lui Solomon sunt cei de la care vin afirmațiile pesimiste din Biblia noastră. Germania, când era călcată în picioare de soldații lui Bonaparte, a produs poate cea mai optimistă și idealistă literatură din câte a văzut lumea; și abia atunci când miliardele de franci au fost distribuite după 1871, această țară a fost cuprinsă de pesimism sub forma pe care o vedem și astăzi. Sau să luăm valdenzii ca exemplu pentru ce pot îndura oamenii puternici. Inocențiu al VIII-lea ordona exterminarea acestora. Cei care porneau o cruciadă împotriva lor erau absolviți de toate obligațiile și pedepsele ecleziastice, erau dezlegați de orice proprietate pe care ar putea să o dobândească în mod ilegal și tuturor celor care îi omorau pe eretici li se promitea iertarea păcatelor.

Fragmentul l-am decupat din eseul Merită trăită viața?, care a apărut – grație editurii Herald – în volumul Voința de a crede și alte eseuri filosofice. Scris de savantul William James în zorii secolului XX, eseul este o pledoarie pentru viață, oricât de cruntă ar fi ea.

James propune o teodicee diferită de cele precedente. Este vorba de vremuri în care diverși Leibnitzi cu capetele lor îngropate în peruci monstruoase puteau compune Teodicei și în care oficiali ghiftuiți ai unei biserici instituite puteau dovedi prin valvele inimii și ligamentul rotund al femurului existența unui Făuritor moral și inteligent al lumii. Dar, continuă autorul, aceste vremuri au trecut, iar la vremuri noi trebuie argumente noi.

Împletirea dintre suferință și iubire este soluția câștigătoare. Iubirea cea mai înaltă se naște, de regulă, din suferința cea mai profundă. Această relație este – după cum ați văzut – dovedită de istorie. Toate provocările au declanșează o determinare specială și aduce, pe termen lung, un câștig mult mai prețios.

comentarii

De Ghiță Mocan

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.