
Pentru ce este dar de mirare dacă și noi, care suntem o părticică din lume, participăm la aceeași soartă cu întreaga lume? Văzând toate acestea, când va veni peste tine o parte din cele comune întregului univers, suferă în tăcere, nu fără durere, nici cu nesimțire, ci cu adevărată durere și cu nenumărate suferințe. Suferă, însă, ca un luptător viteaz care-și arată tăria și vitejia lui nu numai prin loviturile date dușmanilor, ci și prin tăria cu care suferă rănile primite. Suferă ca un căpitan de corabie, înțelept și netulburat, care, datorită îndelungatei lui experiențe în conducerea corabiei, își păstrează sufletul drept, nedoborât și mai presus de orice furtună. Pierderea unui copil iubit sau a soției sau a cuiva de care suntem legați printr-o mare dragoste, nu pricinuiește durerea celui care are mai dinainte pregătită mintea, celui căruia dreapta rațiune îi conduce viața, celui care nu merge pe calea bătătorită a obișnuinței.
(Fragment din „Omilia a V-a la mucenița Iulita”, rostită de Vasile cel Mare, tradusă de D. Fecioru și consemnată în PSB vol. 17, București, 1986, pp. 390-391)