Întotdeauna când discut cu cineva au loc două conversații. Prima se desfășoară la suprafață; discutăm despre politică, despre muzică sau despre ce ne vine. Cealaltă se desfășoară la un nivel mai profund, la nivelul inimii, și inima mea comunică ori că-mi place persoana cu care discut ori că nu-mi place. Dumnezeu vrea ca ambele conversații să fie sincere. Altfel spus, se așteaptă de la noi să comunicăm adevărul în dragoste. Dacă ambele conversații sunt nesincere, Dumnezeu nu participă la schimbul care are loc, suntem de capul nostru și, de capul nostru, îi ducem pe oameni în rătăcire. Biblia spune că dacă vorbești unei persoane cu gura, dar inima ta n-o iubește, atunci ești ca un om care lovește unul de altul două chimvale zângănitoare. Nu reușești decât să-i enervezi pe toți cei din jurul tău. Cred că ilustrația e cum nu se poate mai potrivită.
Remarca îi aparține lui Donald Miller (din Albastru ca jazzul). Spus puțin mai pretențios, fragmentul se ocupă de limbajul verbal și non-verbal. Conversațiile noastre nu se poarte niciodată doar la nivelul cuvintelor. Orice rostire (și chiar tăcerea) este acompaniată de o suită de gesturi și de atitudini. Uneori ce spunem nu este decât o mască a ceea ce vrem să ascundem. Alteori, fără să ne dăm seama, cuvintele noastre sunt ecourile puternice ale unei arderi interioare. O sincronizare între inimă și gură ar fi de dorit. Biblia ne invită la acest lucru; Dumnezeu așteaptă asta de la noi.
Ne trăim viața sub presiunea mass-media. Suntem expuși în fiecare zi la tot felul de conveniențe uneori lipsite de etică. Parcă ne-am format deja o atitudine cameleonică, duplicitară. Spunem una, dar ne gândim la alta. Ne bucurăm copilărește când îl putem duce pe interlocutor acolo unde vrem noi. Ipocrizia naște apoi infatuare, iar infatuarea devine un mod de viață.
Lumea în care trăim este grosolană adesea și lipsită de scrupule. O igienă permanentă a vorbirii noastre se impune. Vom da socoteală de fiecare cuvânt ce ne iese de pe gură și aceasta nu doar referitor la conotația lui. Dincolo de înțeles, Dumnezeu se uită la concordanța cuvânt-inimă. Să vorbim în așa fel încât – vorba lui Miller – să fie Dumnezeu în dialogurile noastre.