Azi, prin ajutorul bunului Dumnezeu, la Biserica Vestea Bună din Beiuș are loc Sărbătoarea mulțumirii. Ne dorim o atmosferă încărcată de recunoștință, iar inimile noastre să se deschidă în prezența Lui. Știm de la bun început că tot ce suntem și avem I se datorează. Nu ne asumăm decât slăbiciunile și inadvertențele, în vreme ce Lui îi recunoaștem resursele și meritele. Înțelegem azi – mai mult ca altădată – că cel cu inima mulțumită are un ospăț necurmat în inimă, după cum spune înțeleptul. Mai înțelegem că toate bunătățile – culinare și nu numai – le-am primit din mâna Lui. Nimic nu ni se cuvine, totul este dar.
Cu această ocazie vom lăsa, din nou, Cuvântul lui Dumnezeu să ne vorbească. Am ales pasaje atât din Vechiul cât și din Noul Testament. Mulțumirea este o temă intens dezbătută în Scriptură, cum și nemulțumirea este prezentată în toată goliciunea ei. Textul de pornire va fi Psalmul 116. Avem aici Dumnezeul care aude. Psalmistul își înalță rugăciunea către Dumnezeu, iar cererile lui au un anumit dramatism. De pe buza gropii, din cea mai grea încercare, Dumnezeu l-a izbăvit. Din starea aceea de necaz și durere Dumnezeu îi oferă odihnă sufletească. Versetele 1-8 descriu situația deplorabilă în care se afla psalmistul. Avem expresii precum: legăturile morții; sudorile morâmântului; durere; lacrimi. Dintr-o situație limită, Dumnezeu îl scoate biruitor. Versetele 9-19 implică un angajament: voi umbla înaintea Domnului pe pământul celor vii. Sunt aduse în discuție anumite juruințe făcute Domnului, pe care psalmistul se angajează să le îndeplinească înaintea poporului. Implicit avem aici și conceptul de mărturie pe care el îl depune în mod public. Față în față cu binecuvântările Domnului, psalmistul aduce în discuție problema recunoștinței. Cum voi răsplăti Domnului toate binefacerile Lui? Acest lucru se poate face doar prin proclamare: Voi înălța paharul izbăvirilor…
Punctul culminant al întregului psalm este jertfa de mulțumire. Atât de des utilizată în Israel, poruncită de Dumnezeu cu lux de amănunte, jertfa de mulțumire era un mod constant de a-ți arăta recunoștința față de Dumnezeu. Atmosfera în care el aduce jertfa este una de laudă. Psalmul se încheie cu îndemnul: Lăudați pe Domnul! În felul acesta autorul implică întreaga comunitate (Ierusalimul întreg) în recunoștința adusă la adresa lui Dumnezeu. Psalmul începe cu cerere, dar se sfârșește cu angajamente. Autorul vrea să trăiască mai bine și mai aproape de Dumnezeu.
Alte pasaje cu care ne motivăm într-o astfel de zi sunt: Psalmul 42.4 (despre nostalgiile fiilor lui Core) și Iona 2.2-9 (despre juruințele făcute în pântecele peștelui). În ambele cazuri apare expresia: strigăte de mulțumire. De asemenea, ambele cazuri sunt delicate și chiar dramatice. Dumnezeu folosește abisurile noastre pentru a ne determina să luăm noi angajamente, să ne reviziuim atitudinea față de El.
În fine, încheiem întreaga noastră sărbătoare punctând trei pasaje noutestamentale: Efes. 5.4, unde suntem îndemnați să înlocuim vorbirea de rău și negativismul cu cuvinte de mulțumire; Col. 3.16, unde ni se cere să cântăm Domnului cu o atitudine de mulțumire și, în fine, 1Tim. 6.6 unde maestrul își îndemna ucenicul să nu uite de marele câștig al mulțumirii. Ultima ocurență leagă mulțumirea de evlavie, arătând că Dumnezeu nu așteaptă de la noi o pioșenie rece, încărcată de privațiuni și asceze, în vreme ce inima noastră este lipsită de recunoștință.
Cam în felul acesta vor decurge lucurile, însă deasupra tuturor ne încredem în călăuzirea Duhului. Suntem convinși că Dumnezeu va conduce lucrurile în direcția cea mai bună pentru noi. Fie El slăvit în toate și pentru toate!