Era de așteptat ca Biserica Ortodoxă Română (BOR) să se pronunțe privitor la revizuirea Constituției. E democratic să o facă, iar a rata ocazia ar fi păgubos. Comunicatul emis de forul superior al BOR circulă și este comentat acerb de câteva zile. Unele referiri mi se pare de bun simț și cu o conotație morală obligatorie. Aș aminti aici precizarea că soții trebuie să fie în mod exclusiv bărbat și femeie. Iată o apărare a heterosexualității ce se opune spiritului permisiv față de fenomenul opus: homosexualitatea. Bătălia conceptuală și juridică este din ce în ce mai mare. Înaintașii noștri n-ar fi crezut că se va ajunge vreodată aici.
O altă afirmație aș dori s-o pun în discuție:
Statul român respectă credința poporului român eminamente religios și recunoaște rolul important al Bisericii Ortodoxe Române și al celorlalte biserici și culte recunoscute în istoria națională a României și în viața societății românești. Cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii.
Succesiunea termenilor ar fi următoarea: STAT-RESPECT-CREDINȚĂ. Se imaginează un stat care să nutrească cele mai alese sentimente pentru o credință dovedită statistic. De observat prioritatea BOR-ului, singura trecută nominal, în vreme ce noi suntem la rubrica: celalalte culte. Mereu a fost așa: BOR-ul și altele. E de prisos să mai spun că, în forul lor interior, cei din conducerea BOR se consideră singuri pe listă. Celelalte culte am fost trecute acolo doar pentru corectitudinea politică a declarației. Ar fi fost prea riscant să nu pui formula corectă, atâta vreme cât Europa este cu ochii pe noi.
În fond, această doleanță este o utopie în toată puterea cuvântului. Ce stat european respectă credința creștină, afară de acea toleranță impusă politic?! Nici creștinii nu-și mai respectă crezul în bună măsură, dar statul modern care – prin definiție – este laic?! Cine mai crede că ortodoxia a avut un rol definitoriu întru înaintarea societății românești atâta vreme cât infuența ortodoxă este văzută exact invers?! Cum să apară fraza în Constituția României atâta vreme cât nici numele lui Dumnezeu nu apare în cea europeană?! Iată întrebări retorice, dar care ar trebui să ne facă mult mai realiști.
Credința creștină în varianta ei biblică, nealterată confesional, este una personală. Ea nu trebuie respectată din exterior, ci trăită cu reverență maximă la nivelul inimii. Propuneri legislative și normative irealiste putem face toți, mai alesc BOR-ul, doar că mersul lucrurilor este într-o altă direcție. Statele moderne nu știu cum să se delimiteze de religie, de unde dar acest pretins respect?! Să fim rezonabili, așadar. Această atitudine ne este, implicit, favorabilă. O coabitare puternică între biserică și stat ar fi riscantă. Creștinismul întotdeauna și-a îndeplinit menirea mai degrabă de pe o poziție marginală decât centrală. Să nu uităm acest amănunt!