
Am discutat cu femeie nespus de tristă. Soțul ei a părăsit-o. Fiul ei s-a alăturat unor hippy, a abandonat școala și a plecat de acasă. Fiica ei, în vârstă de doisprezece ani, este deprimată și ea. Totul este fără noimă. Femeia și-a pierdut interesul pentru meseria ei. Întuneric deplin, o stare de blasfemie. Pe măsură ce vorbeam, simțeam tot mai limpede caracterul demonic al tristeții. Simțeam acceptarea ei, acceptarea voită a blasfemiei. Am simțit, de asemenea, neputința și insuficiența psihiatriei și a psihanalizei. Nu au nicio șansă de a-i scoate pe oameni acest întuneric „dacă lumina din voi este întuneric…” I-am spus: „Poți face un singur lucru: renunță la blasfemie, ieși din această minciună, din această renunțare. Nu poți face mai mult, dar acesta este începutul”.
(Notă de jurnal – 10 martie 1973 – semnată de Alexander Schmemann, Biografia unui destin misionar, Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 43)