Spre o viață frumoasă

Amurgul Evului Mediu este una dintre cele mai bune cărți scrise vreodată pe acest subiect. Ieșită de sub pana marelui istoric al culturii Johan Huizinga, lucrarea se bucură și de o ediție românească (la Humanitas). Pentru cine este interesat de această predare de ștafetă – Evul Mediu și Renașterea – analiza lui Huizinga îi este o bună călăuză.

Undeva în primele capitole, vrând să stabilească un cadru favorabil întregii dezbateri, autorul afirmă: Năzuința spre o viață frumoasă a avut în fața ei, în toate timpurile, trei căi spre depărtata țintă. Așadar, care ar fi acestea?

1. Cea dintâi era calea renunțării la lume. După cum ni se spune, o viață frumoasă pare să existe numai pe celălalt tărâm; paote fi numai o desprindere de toate cele pământești; orice atenție acordată lumii nu face decât să întârzie mântuirea făgăduită. Mai toate civilizațiile au mers pe această cale, iar creștinismul i-a dat o valoare net superioară oricărei căutări. Mișcarea monastică o dovedește, acea mișcare ce a dat dovadă de o diversitate covârșitoare.

2. A doua a fost calea care ducea spre îndreptarea și împlinirea acestei lumi. Cel puțin în Evul Mediu această cale n-a avut câștig de cauză, fiind mereu în umbra celei dintâi. Pentru spiritul medieval, lumea era atât de bună și atât de rea cât putea ea să fie, adică toate rânduielile, fiind vrerea lui Dumnezeu, erau bune; vinovate de mizeria lumii erau doar păcatele oamenilor. În felul acesta vor continua lucrurile până în secolul al XVIII-lea. Abia atunci, într-o nouă epocă istorică, teama de viață face loc curajului și speranței. De la acel moment încoace se crede oarecum în desăvârșirea omului și a societății; acea cutezanță care va domina – fast sau nefast – întreaga perioadă modernă.

3. A treia cale este cea a visului. Este calea cea mai comodă, dar o cale care lasă ținta în permanență la fel de departe, ne lămurește Huizinga. Ecuația ar fi următoarea: realitatea pămânească e compromisă, retragerea din lume e anevoiasă, ne mai rămâne doar să colorăm viața cu nuanțe frumoase, să trăim în ficțiune, în țara de vis a unor imagini mai luminoase, să îndulcim realitatea cu încântarea idealului. Această cale trece dincolo de o anume cultură literară. Ea are implicații sociale profunde și care afectează în mod universal viețile contemporanilor noștri.

După cum putem intui, aceste trei căi diferite au avut (și au) efecte diferite asupra oamenilor. Probabil că într-o viață creștină echilibrată, toate cele trei variante se întrepătrund pe undeva. Cred că avem nevoie de fiecare dintre ele, fără a deveni partizanii fanatici doar a uneia. Pe măsură ce copiii lui Dumnezeu își trăiesc viața în această lume, ei o inundă cu o savoare cerească. În fond, acest lucru și-L dorește Domnul de la noi, de la fiecare.