Durere, frustrare, epuizare! Așa arată drumul sinuos al maturizării. Mai este nevoie de timp, circumstanțe și resurse. Conștient sau nu, în fiecare zi facem un oarecare progres. Evident, asta nu înseamnă că toate ne sunt favorabile, că totul merge strună, dimpotrivă! Presărată de încercări, eșecuri și regrete e drumul acesta, iar fiecare om trecut prin viață știe bine ce spun.
La fel stau lucrurile și în viața de credință. Până să înțelegem câte ceva trebuie să se întâmple multe (și de tot felul). Acesta e motivul pentru care Biblia și experiența creștină recomandă în mod imperios disciplinele spirituale. Fără o asemenea rigoare a rugăciunii, postului, cititului, milosteniei, meditației etc., n-avem parte de niciun progres. Urcușul spiritual se dovedește anevoios tocmai pentru că – având cele mai bune intenții – ne dovedim adesea superficiali, plictisiți și inconsecvenți.
Despre această permanentă nevoință a sufletului ne vorbește și John Ortberg în cartea: Viața pe care ți-ai dorit-o dintotdeauna (Scriptum, Oradea, 2018). În aproape 300 de pagini, autorul pledează ingenios pentru cele mai importante discipline spirituale. Le numește „practici”, tocmai pentru a sugera nevoia de implicare, disponibilitatea la efort și abnegația neobosită a credinciosului. Evoluția duhovnicească a ființei presupune o nădejde de neclintit, dar și o țintire dincolo de noi înșine. Privind mereu spre țelul final, credinciosul se antrenează în permanență, încordându-și necontenit fibra sfuletului. Precum atleții, credinciosul pune la bătaie întreaga energie pentru a-și disciplina eul, iar lucrul acesta nu se face demonstrativ. Nu-l impresionăm pe Dumnezeu înfăptuind cele cuvenite (El, în fond, nu „trăiește” din ofranda noastră), ci ne punem pe noi într-o stare potrivită pentru a-I savura prezența. Disciplinarea personală înseamnă, de fapt, pregătirea adecvată a sufletului pentru a se conecta cu realități mult mai mari decât el.
Urmând acest tipar, volumul de față ne invită la practica sărbătorii, a tihnei, a rugăciunii, a slujirii, a mărturisirii, a smereniei/dependenței, a discreției și a meditării. În fond, avem aici cele mai importante nevoințe duhovnicești. Fără acestea, ca să fie clar, nimeni n-ar trebui să viseze la maturizare în credință. Drumul e lung și greoi, dar acesta este procesul transformării. Orice inimă tânjește după transformarea spirituală care, într-adevăr, „nu poate fi dirijată sau controlată, dar nici lăsată la voia întâmplării. Avem la fel de multă nevoie de sprijin ca o viță de vie tânără, care are nevoie de butuci de susținere. Avem nevoie de pânze ridicate pentru a ne lăsa conduși de Duhul Sfânt. Cu toții cunoaștem frustrarea trăirii la întâmplare, a eforturilor ocazionale care nu duc niciunde în viața spirituală. Avem nevoie de un plan pentru transformare.” (p. 212)
Scrisă într-o manieră accesibilă, cartea este un ghid excelent și motivant. Deși totul devine o pledoarie pentru regulă, autorul reușește să prezinte detaliile într-o manieră atractivă și binevoitoare. Scopul acestor pagini este să ne determine la acțiune și nu să ne facă mai docți și mai scorțoși. De fapt, ce este regula? Iată ce răspunde Ortberg: „O regulă implică un ritm de viață în care devenim din ce în ce mai legați de Dumnezeu. Pe măsură ce căutăm o strategie pentru transformare, trebuie să începem cu întrebări de genul: Cum și când mă rog? Cum îmi împart finanțele, astfel încât să mă apropii de Dumnezeu? Cum pot să-mi abordez munca, astfel încât Hristos să ia chip în mine? Cât sunt de implicat în comunitatea creștină (închinare, părtășie și mărturisire)? Cum pot să-mi îndeplinesc îndatoririle zilnice, astfel încât să fiu conștient de prezența lui Dumnezeu?” (p. 212)
Despre asta e vorba. Despre primenirea inimii noastre în relația cu Dumnezeu. Despre creșterea noastră în credință, cunoștință și dragoste. Măsurile pe care suntem neoviți să le luăm față de noi înșine sunt necesare tocmai din cauza faptului că purtăm în noi fire pământească. Latent, însă nelipsit, păcatul lucrează prin mădularele noastre, iar antidotul nu este magic. Fără o voință puternică și o încredere deplină în Dumnezeu, vom sfârși în apatie și alunecare. Iată motivul pentru care nicio carte despre disciplinele spirituale nu e prea mult. Nici măcar aceasta!