Doctrinele spirituale nu limitează, în realitate, mintea așa cum o fac negările materialiste. Chiar dacă eu cred în nemurire, nu sunt nevoit să mă gândesc la ea. Dar, dacă nu cred, îmi interzic să mă gândesc la ea. În primul caz drumul este deschis și pot merge cât de departe poftesc; în cel de-al doilea, drumul este închis. Se poate aduce totuși încă un argument, și mai puternic… De exemplu, atunci când materialismul îi duce pe oameni înspre un fatalism desăvârșit (ceea ce se întâmplă în cele mai multe cazuri), este absolut gratuit să pretinzi că el mai reprezintă, în vreun sens, o forță eliberatoare. Este absurd să spui că duci libertatea pe noi culmi când nu poți folosi gândirea liberă la nimic altceva decât la distrugerea liberului-arbitru. Determiniștii sfârșesc încătușați, nu descătușați.
Fragment de o mare intensitate ideatică ce poartă semnătura lui G. K. Chesterton. Este vorba de lucrarea Ortodoxia. O filozofie personală, apărută în 2008 la Humanitas.
Demersul lui Chesterton este mult mai lung. O lectură integrală ar oferi o lămurire mult mai largă, dar aici ne vom mulțumi cu atât. E ca o pregustare dintr-un meniu delicios și atrăgător. Autorul face apologia spiritualității creștine într-un mod inteligent și cu un recurs obligatoriu la logică. Materialismul este văzut mai degrabă ca o lipsă (o non-substanță), ceva care îți sustrage calitatea de om liber. Determinismul închide astfel drumurile minții umane, anulează aventura spiritului și suspendă așteptările. Gândirea de tip mistic nu este o primejdie, ci o binecuvântare. În general șahiștii ajung în ospicii, nu spiritele libere, care crează. Cred că lucrarea aceasta merită recitită în mod regulat; e încântătoare.