Citesc dezolat o știre furnizată de Ziare.com. Descrie o situație petrecută în zilele trecute în Franța, o țară zbuciumată în felul ei. TGV-urile (trenuri de mare viteză) de pe traseele Paris-Bordeaux-Marsilia au avut întârzieri mari, afectând peste 11.000 de călători. Motivul? În decurs de două zile, pe această rută, s-a produs nu mai puțin de 12 sinucideri.
Oficialii SNCF sunt realmente îngirjorați rata crescândă a suicidului în Franța. A te arunca în fața trenului pare să devină metoda predilectă de-ați pune capăt vieții, într-un ultim și fatal gest. Pasagerii care au avut de suferit de pe urma tragicelor evenimente vor fi despăgubiți, asigura Michel Pronost, purtătorul de cuvânt al SNCF. Dar, te întrebi, trupurile spulberate de impact, destinele frânte violent, morțile premature în contul cui se vor trece?!
Lucrarea lui Georges Minois (Istoria sinuciderii. Societatea occidentală în fața morții voluntare) confirmă că fenomenul este omniprezent în tradiția vest-europeană. De la oprobiul medieval (accentuat religios până la paroxism) dar care lăsa totuși loc cutezanței antice (să știi să pleci la timp), societatea a pendulat tot mai mult de la o extremă la alta. Zorii modernității (mai ales în latura ei protestantă) a satanizat sinuciderea, dar i-a și conferit o oarecare concesie. Secularizarea tot mai rapidă a condus la un soi de indiferență existențială, iar omul – de acum măsura tuturor lucrurilor – a fost tot mai înclinat să abandoneze bătălia pentru viață. Dezbaterile iluministe asupra subiectului abia țin pasul cu cazuistica. Suicidul filozofic lasă loc și celui romantic, iar din urmă vine puternic suicidul popular. În zorii secolului XX, în anumite părți ale Europei, sinuciderile din mediul rural le depășesc pe cele de la oraș. Toate straturile sociale sunt atinse de un flagel ce pare imposibil de controlat.
Întorcându-ne la acest weekend fatidic, nu putem să nu facem o legătură între laicizarea acerbă a națiunii franceze, neajunsurile de ordin financiar, și această avalanșă suicidală. Să nu fim reducționiști desigur, la aceste cauze se adaugă și o anume patologie medicală, ca și cauze concrete, care-i priveau exclusiv pe cei în cauză. Dar totuși, o Europă ce renunță în fapt la autoritatea lui Dumnezeu, ce face din sincretismul religios o normă, la ce ne-am putea aștepta?! Să nu uităm: viața este un cadou divin, iar ea trebuie trăită până la ultima ei suflare. Asta indiferent de lungime, dificultate sau cadru.