Simțul papal al măsurii

 

Dupa ce mi-am examinat in mod repetat constiinta inaintea lui Dumnezeu, am ajuns la certitudinea ca puterile mele, datorita varstei avansate, nu mai sunt potrivite pentru o exercitare adecvata a ministerului petrin.

Așa suna demisia papei Benedict XVI, rostită în fața cardinalilor reuniți într-o sesiune de lucru. Unii spun că era de așteptat, alții spun invers. Părerile ulterioare au subiectivismul lor, iar faptul că anumiți tălmăcitori bravează intră în firescul lucrurilor. Știrea este, în sine, greu digerabilă și neobișnuită. În urmă cu mai bine de opt secole s-a mai întâmplat un caz precedent (este vorba de Papa Celestin).

Foarte sigur pe el, fostul cardinal Joseph Ratzinger, vorbește despre o lungă introspecție: mi-am examiat în mod repetat conștiința. În răspăr cu anii tot mai grei ai bătrâneții, suveranul pontif a pus mereu în cântar capacitatea sa și povara Bisericii Romano-Catolice. Hărțuit mediatic datorită unor derapaje din propria ogradă, papa a făcut față eroic multor provocări. Implacabil și riguros, el a reușit să străbată ultimii ani ai pontificatului cu o demnitate despre care vom mai auzi. Dialogul cu propria conștiință și înaintea lui Dumnezeu l-a condus spre aceasta atitudine realistă. Vârsta e mult prea avansată – are 86 de ani – iar treburile Bisericii devin tot mai apăsătoare. Adecvarea eclezială ce se impune lasă de dorit iar, în consecință, retragerea este mult mai onorabilă.

Gestul papal conține deopotrivă curaj și bun simț. Sinceritatea cu tine însuți nu-i ușoară pentru nimeni. Cu cât însumezi demnități multiple și care – convențional – le poți deține pe viață, ispita e și mai mare. Posibilitatea demisiei papale e doar un amendament rar aplicat. Și totuși, Benedict XVI îl folosește cu aceeași rigoare nemțească deja recunoscută. Pentru el misiunea și eficiența primează înaintea imaginii personale. Ne e important ca el să fie în continuare papă, ci mult mai important este ca Biserica Catolică să aibă un viitor luminos. Nu putem ști dacă așa vor sta lucrurile dar, întrucât atârnă de el, actualul papă nu vrea să incomodeze deloc. Valul de simpatie ce-l va culege până la sfârșitul lunii i se cuvine pe bună dreptate. A avut curaj să facă pasul în lateral și să-și trăiască ultimii ani în tihna mult visată.

Se confirmă acum zvonul care circula imediat după înscăunare. Se spune că după înmormântarea lui Ioan Paul al II-lea, cardinalul Ratzinger și-a trimis deja două camioane cu cărți la Regensburg (Germania), unde vorbise deja cu fratele lui să-i amenajeze o locuință. Își dorea clar să se retragă atunci, să scrie și să nu deranjeze pe nimeni. Lucrurile au luat o altă întorsătură, iar Conclavul a decis altfel. Dar acum, când singur poate să hotărască, se retrage definitiv. Puse unul lângă celălalt, aceste două gesturi vorbesc despre aceeași atitudine: cardinalul a devenit papă pentru că așa a fost nevoie, iar papa redevine cardinal pentru că situația o impune. Vom urmări, desigur, evenimentele ce vor urma. Dar până una-alta, toată stima pentru ce auzim!