Sfârșitul lumii și speranța noastră

S

Semnalez o nouă apariție David Pawson în românește (editura Societății Biblice). Trăind cu speranță se numește cartea. Avem aici transcrierea unei serii de predici despre vremea sfârșitului, o analiză interesantă și originală.

Doctrina despre sfârșitul lumii este omniprezentă, am putea spune. Indiferent de nivelul de informare sau de contextul de viață, omul se preocupă în bună măsură de subiect. Experiența joacă și ea un rol important în acest demers. Cum era de așteptat, teologia creștină alocă un spațiu clar definit acestei preocupări: escatologia. Cu referire la soarta finală a omului și a lumii, escatologia cunoaște o istorie tumultoasă. Fiecare generație de teologi a încercat să ofere răspunsuri coerente privitoare la punctul terminus al istoriei. Plecând de la premisa că Dumnezeu este Începutul și Sfârșitul, ei au încercat să dezlege misterul. De aici s-au născut o sumedenie de variante, iar cărțile Daniel și Apocalipsa au devenit texte indispensabile.

Nu doar teologia este implicată în această cercetare. Aproape toate domeniile științei au ceva de spus. Scenariile cu sfârșitul lumii au pătruns până și în zona cinematografiei, literaturii și a artelor plastice. Lumea modernă este asaltată cu tot felul de teorii, mai mult sau mai puțin documentate, iar acest fapt face căutarea mai acerbă. Pe fondul acesta nu poți să nu te întrebi asupra deznodământului. Există oare o învățătură normativă și mulțumitoare? Ei bine, David Pawson încearcă să ofere un răspuns pertinent în cartea de față.

Pornind de la Matei 24 și 25, autorul realizează o exegeză cu adevărat interesantă. Pasaje biblice predilecte în studiul sfârșitului, ele conțin principalele semne prezise de Mântuitorul. Înțelegerea corectă și atitudinea potrivită față de acestea reprezintă marea provocare. Războaiele, foametea și cutremurele sunt doar cele mai dramatice, dar nu singurele. Biserica va fi martora diminuării spiritualității, dar și a progresului Evangheliei până la marginile pământului. Orientul Mijlociu continuă și el să fie o priveliște escatologică mereu prezentă. Spectacolul cosmic final stă și el să înceapă, iar principalii săi protagoniști – soarele, luna și stelele – de asemenea.

Realismul paginilor ce urmează este fără echivoc. Pe de altă parte, acest realism este bine dozat cu speranță pentru cei credincioși. Deși sfârșitul lumii va avea loc după o succesiune de evenimente dramatice, soarta finală nu se consumă odată cu sfârșitul. Eternitatea va înghiți istoria, iar în acel context unii vor fi cu Dumnezeu, alții fără El. Tocmai de aceea Pawson vorbește despre actualitatea semnelor. Un eveniment de o asemenea grandoare nu se poate petrece pur și simplu. Tot ce spune Biblia se va împlini până la ultima iotă. Așa cum prin creație Dumnezeu a așezat oridinea în haos, la sfârșit va permite haosului să se reinstaleze. Aceasta nu înseamnă că El a pierdut controlul, ci doar că acționează într-o manieră unică.

Toate aceste semne vorbesc despre iminența parousiei. Chiar dacă nu se știe ziua și ceasul revenirii lui Hristos, evenimentul se va întâmpla fără dubii. Domnul Însuși a vorbit despre acest moment, iar detaliile sunt și ele importante. Este legitim, așadar, să credem că revenirea Lui poate avea loc oricând. Fiecare generație de credincioși au așteptat pe Hristos în timpul vieții lor. Această așteptare a energizat credința și a impulsionat evanghelizarea. Scopul Diavolului este să erodeze această convingere și să pună alte lucruri în locul ei. Dar, indiferent de ce crede majoritatea, pe baza Scripturii afirmăm și credem că a doua venire este iminentă. Mai mult, o așteptăm cu ardoare.

În fine, eternitatea presupune restaurarea finală. Veșnicia cu Dumnezeu nu se poate petrece pe un pământ pângărit de răul uman. Acesta va arde cu tot ce este pe el, dar lucrurile nu vor rămânea în această stare. Dumnezeu va crea un cer nou și un pământ nou; va fi ultima și deplina înnoire. Răscumpărații Domnului se vor bucura de acest cadru fără precedent, iar atmosfera descrisă în Apocalipsa va deveni o realitate. Istoria umană va lua sfârșit, iar ultima tușă pe tabloul lumii o va trage Dumnezeu. Tot ce va urma după aceea va fi diferit de ce a fost și va aduce aminte de prima grădină, de Eden. Credincioșii vor fi găzduiți în Raiul lui Dumnezeu, iar necredincioșii își vor primi răsplata. Nimic nu va mai putea modifica lucrurile.

Și totuși, cartea este scrisă cu multă speranță. Biblia ne încurajează și ne atenționează în același timp. Trebuie să avem o vigilență sporită, dar nici într-un caz să nu ne temem. Dacă suntem ai Domnului cu siguranță El va ține cont de ai Lui. De fapt, evenimentele sfârșitului sunt expuse în raport cu sfinții. Biserica lui Hristos va fi încercată, dar niciodată abandonată. Exsită un tezaur de speranță, o ancoră a sufletelor noastre. David Pawson ne oferă și de data aceasta motive să credem. Mai mult, ne oferă motive să-i încurajăm pe cei de lângă noi prin Cuvântul Domnului. Când cortina va cădea peste scena istoriei, adevărata istorie tocmai va începe. Să ne aflăm atunci de partea Biruitorului, să ne aflăm de partea lui Hristos.

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.