Sfârșitul lumii… amânat

S

Revista Click pentru femei (3 septembrie 2010) pune pe jar cititoarele. Potrivit astronomilor contemporani sfârșitul lumii nu va fi în 2012 – o variantă deja exploatată mediatic. S-a amânat. Va fi în 2013. Cauza? Exploziile solare.

Tot mai dese în ultima vreme, exploziile solare par a fi preocuparea numărul unu a cercetătorilor. Tot la vorba d-lui Pleșu ajungem… un grup de cercetători. La începutul lunii august au fost mai multe ca de obicei, ne avertizează domniile lor. Acestea se vor accentua tot mai mult, iar în 2013 ne putem aștepta la un nou tsunami, dar de data aceasta solar. S-ar repeta – spun astronomii – un fenomen similar cu cel de acum 150 de ani, dar cu o intensitate mult mai mare. Astfel de erupții vor avea loc de două-trei ori pe zi, iar prima dată vor fi afectați sateliții. Prin urmare vom rămâne fără telefon și fără televizor, pierdere mare pentru omul modern. Apoi, în fine, se va consuma sfârșitul planetei.

Bine își intitulează Lucian Boia una dintre cărți… Sfârșitul lumii. O poveste fără sfârșit. Din cele mai vechi timpuri oamenii au făcut scenarii și au dat frâu liber imaginației. Acum doar sunt mai bine mediatizate. Unii se sperie, alții se aruncă în brațele hazardului. Ce-o fi, o fi…. își zic tot mai mulți. Și iată cum nici măcar un subiect ca acesta nu mai stârnește fiori…

Biblic vorbind suntem martorii unei răsturnări și mai păguboase. Revenirea lui Hristos îl va avea în centru pe El, nu pe noi. Apoi, scopul revenirii Lui este să-I i-a pe ai Săi, nu să terifieze o planetă întreagă. Detaliile legate de sfârșitul istoriei și a pământului sunt secundare în raport cu marele eveniment. Totul ne conduce la introspecție: suntem și noi dintre a-I Lui? În loc să ne întrebăm cum va fi, mai bine ne-am întreba cum vom fi Faptul că semnele se înmulțesc ar trebui să ne pună pe gânduri în plan spiritual și nu să facem o anatomie a dramei finale. Diavolul a fost întotdeauna expert în a distorsiona adevărul. El a știut întotdeauna să-i conducă pe oameni pe alte drumuri, lăturalnice și periculoase.

Să rămânem deci lângă Cuvântul lui Dumnezeu. Să fim vigilenți și să nu ni se termine untdelemnul din vase.

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.