A-i iubi pe cei de departe nu e prea greu. A-i stima pe musafiri, de asemenea. A fi amabil cu frații de credință cu care te intersectezi la conferințe sau cu alți slujitori cu care te vezi rar, e aproape un gest reflex. Dar, a-ți iubi sincer frații din aceeași biserică. A privi cu respect pe cineva cu care te vezi de câteva ori pe săptămână în aceeași biserică, pe aceeași bancă, asta e mai greu. Ajungi să-i cunoști gesturile, expresiile, iar totul devine previzibil. Dacă mai punem la socoteală anumite inadvertențe din trecut, situația se complică alarmant.
Și totuși, potrivit Scripturii, relațiile sincere dintre frați sunt posibile. Există pârghii suficiente ce ne stau la îndemână, doar că trebuie să le luăm în serios. Acesta este scopul celor patru seri de învățătură din cadrul Bisericii Baptiste din Dușești (Bihor). Este un eveniment programat cu mult timp înainte, după insistența colegială a pastorului Nicușor Curpaș. Încă un plus al întregii acțiuni este participarea Bisericii Penticostale din Dușești, dar și a altor credincioși din localitățile din jur.
Prelegerile se inspiră din 1Tes. 5.14 și vor atinge patru teme fundamentale. Toate acestea vor sta sub titlul Eu și aproapele meu, iar distribuția va fi următoarea:
- Joi, 24 noiembrie, ora 18.00: Atenționarea (mustrați pe cei ce trăiesc în neorânduială)
- Vineri, 25 noiembrie, ora 18.00: Încurajarea (îmbărbătați pe cei deznădăjduiți)
- Sâmbătă, 26 noiembrie, ora 18.00: Susținerea (sprijiniți pe cei slabi).
- Duminică, 27 noiembrie, ora 18.00: Îngăduința (răbdători cu toți).
Să ne dea Dumnezeu har și miez în tot ce vom face. Să binecuvinteze El inimile ascultătorilor cu receptivitate. Și, nu în ultimul rând, să aibă cele rostite un efect pe termen lung în viețile oamenilor. Doamne ajută!
[…] http://www.coramdeo.ro Like this:LikeBe the first to like this post. This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink. ← Serbările Cireșarii 1 decembrie 2011 Beiuș – SALA DE CONFERINȚE CIREȘARII […]
[…] http://www.coramdeo.ro Like this:LikeBe the first to like this post. This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink. ← Serbările Cireșarii 1 decembrie 2011 Beiuș – SALA DE CONFERINȚE CIREȘARII […]
[…] http://www.coramdeo.ro Share this:FacebookTwitterLinkedInLike this:LikeBe the first to like this post. […]
[…] http://www.coramdeo.ro Like this:LikeBe the first to like this post. This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink. ← Ghiță Mocan la Conferința Oradeo, ediția a 7-a […]
[…] Despre atenționare și mustrare, conform 1 Tesaloniceni 5:14, cu Ghiță Mocan – de multe ori încercăm să mustrăm cu dragoste, cu înțelepciune și o anumită doză de […]