Scrisoare pentru Rege

Majestatea Voastră,

Într-o zi specială, o zi care din nou ne-a luat pe nepregătite, îngăduiți-mi câteva rânduri. Săracele cuvinte ce urmează izvorăsc dintr-o conștiință națională sfâșiată mai cu seamă în anii ei formativi.

Născut în comunism, la începutul ultimului sfert de veac XX, am deprins în mod eronat istoria neamului meu. Încă din clasele primare am căzut pradă unei mitologii politice totalitare. Aproape credeam că Burebista și Bălcescu au fost… marxiști. Felul în care mi s-au prezentat lucrurile a fost năucitor, diabolic aș spune. Singurele puncte de sprijin mi-au fost bunicul patern (fost deținut politic) și un profesor de desen (vecin cu noi pe atunci). Întâmplător și limitat am căzut pe câteva cărți cât de cât edificatoare, dar întâlnirile cu pricina au fost marginale.

Așa am dus-o până în liceu. Pe la mijlocul lui, grație unei Providențe în care începeam să cred, a avut loc Revoluția. Să fi fost revoluție? Sau lovitură de stat? Sau și una și alta? Eram prea crud pentru a înțelege. Cu pieptul gol, îmbătat de un posibil eroism, am ieșit alături de colegii de breslă în centrul orașului. Despre orășelul cu pricina nici nu vreau a vă informa. Ca multe altele, a fost rodul unei urbanizări forțate și cu un iz vădit partizan. Acolo, în fața primăriei, așteptam să vină teroriștii… O psihoză generală m-a făcut să cred că trebuia numai decât să devin și eu… martir. N-a fost să fie, nu s-a tras… deși ar fi fost în cine.

După tumultul revoluționar, după iluziile încă incandescente, lucrurile au început să se reașeze. Profesorii mei erau dezorientați. Foștii propagandiști ciuleau urechile. Mai marii Bisericii majoritare simulau lacrimi de căința în colțul ochiului. Toți credeau în progres, deși nimeni din jurul meu nu-mi putea explica ce înseamnă asta cu adevărat. Sub aceste auspicii am terminat liceul și, după o întrerupere de un an, am plecat la studii în Capitală.

Să vă povestesc despre Micul Paris de cândva? Oare nu aș profita de răbdarea dvs. dacă vă voi spune că am găsit un București gregar, și pe alocuri atins de promiscuitate. Era care pe care, iar fragila noastră democrație căzuse deja în mâinile viguroase ale neocomuniștilor. După cum știți, Majestate, au fost anii aceia când nu ați avut dreptul (sic!) să pășiți pe pământul Patriei. Și ar mai trebui să aflați ceva: nici eu nu vedeam rostul vizitei Majestății Vostre în țară.

Mă puteți judeca, desigur. Vă rog doar să-mi acordați circumstanțe atenuante. Înainte, dar și după 89, mintea mea a fost expusă unei mutilări istoriografice grave. Credeam că regalitatea a fost o pacoste pe biata noastră țărișoară, credeam că reprezentați un pericol pentru stabilitatea noastră națională. Afară de câteva persoane în vârstă, toți cei din jurul meu jubilam pe aceeași partitură. Deși nu eram mulțumit de evoluția postdecembristă, deși mi se ridicau o mulțime de întrebări în privința deontologiei politice a mai marilor, continuam să fiu reticent. Vă priveam oarecum suspect și neavenit.

Au trebuit să treacă ani buni, să-mi las mintea să lucreze avizat, să am lecturi adecvate. A trebuit, de fapt, să reiau istoria modernă a țării mele. Abia atunci, prin demitologizare, am văzut cât de mult au însemnat regii pentru această țărișoară. Vasali mai tot timpul, am avut măcar în perioada monarhică pretenția la europenitate. Cât de mult ne-a ieșit, știți mai bine decât mine. Desigur că am aflat și de slăbiciunile omenești ale regilor sau ale celor din jur, însă am reușit să cântăresc lucrurile. Am devenit tot mai convins că, dincolo de minusurile oricărei regalități, e important să fii bine reprezentat. Trăim într-o lume dominată de simbol, așa că cel care vorbește în numele tău contează, și contează în cel mai mic detaliu.

În consecință, cu ocazia împlinirii unei așa frumoase vârste, îngăduiți-mi să vă urez un sincer: LA MULȚI ANI! Să aveți parte de sănătate și mulțumire în tot ce faceți. Să ne puteți ierta pentru igonranța și limitarea cu care v-am interpretat biografia. În măsura în care se poate, să ne reprezentați în continuare cu același zel și eleganță.

Alese aprecieri,

un anonim care începe să priceapă