Despre rugăciune se scrie mult. Cam toÈ›i È™tim de ce, cum și mai ales când ar trebui să ne rugăm. Fiind parte din viaÈ›a normală de credință, rugăciunea este expusă unei analize continue. Fie că ne rugăm sau nu, È™tim totuÈ™i care-ar fi rigorile. Cartea din față – Rugăciunea. Aflarea adevăratului cămin al inimii – trebuia să fie scrisă. E bine c-a făcut-o Richard Foster pentru că el ne-a învățat, cu ceva timp în urmă, despre disciplinele spirituale. E bine, de asemenea, că editura Kerigma a găsit loc acestei cărÈ›i în planul editorial. Felicitări!
Gânditor preocupat de teologia practică (sau aplicativă), Foster explorează de ani buni relația creștinului cu Dumnezeu. Literatura devoțională evanghelică ar fi mult mai săracă fără el. Încă de la lectura cărții Disciplinele spirituale mi-am dat seama că avem de-a face cu un autor mare. Tânjirea după Dumnezeu este și ea o lucrare motivatoare. Într-o epocă când ușor te poți pierde în detalii, când exegeza pare să dețină supremația, scriitori ca și Foster ne cheamă la o viață deplină în Hristos. El recunoaște că fără caracter și spiritualitate întregul demers creștin este nul. O viață din belșug energizeză o gândire coerentă și bine articulată. Trebuie deci lucrat la temelie, pentru ca întreg edificiul să reziste.
Materialul întregii lucrări se grupează în jurul a trei piloni, am putea spune. Varietatea rugăciunilor este articulată în mod coerent în jurul acestor trei teme majore. În fond, sunt trei mișcări pe care e vom prezenta mai jos, tocmai pentru a avea o imagine de ansamblu.
1. Mișcarea spre înlăuntru
Autorul se referă aici la căutarea transformării de care avem atâta nevoie. Totul se clădește pe rugăciunea simplă, care poate să conducă inevitabil la rugăciunea celui părăsit. Momentele delicate ale vieții sunt buni profesori în ale rugăciunii. Acele momente ne fac mult mai disponibili și mai calzi în relația cu Dumnezeu. Dar lucrurile nu se opresc aici. Ca o necesitate, intervine rugăciunea de examen unde conștiința noastră e pusă pe cântar, de fapt adusă așa cum este înaintea lui Dumnezeu. Nu de puține ori încercăm și acea rugăciune a lacrimilor, când ne facem vulnerabili până la ultimul detaliu. Pentru ca ucenicia să ne fie completă, avem neapărată nevoie de rugăciunea de renunțare, atunci când suntem dispuși să lăsăm deoparte tot ce contravine Legii lui Dumnezeu. În strădania noastră de a ne clădi un caracter nobil, avem nevoie de rugăciunea de formare. Conștienți de ajustările permanente ce trebuie să le aducem propriului caracter, facem din această rugăciune o adevărată perlă a sufletului. În fine, pecetluim această introspecție cu rugăciunea legământului. Desuet în lumea noastră libertină, legământul este modul în care Dumnezeu se relaționează cu noi. Evident că așteaptă același lucru de la noi, iar modul în care-l putem cultiva este tocmai rugăciunea.
2. Mișcarea spre în sus
Avem aici o altă căutare, căutarea intimității de care avem nevoie, acea intimitate profundă cu Dumnezeu în planul credinței. Întreaga mișcare se deschide cu rugăciunea de adorare. Aici sufletul nostru trebuie să se înalțe nestingheriți spre Cel care ne-a dat viață. Adesea zgârciți când e vorba de laudă și adorare, noi trebuie să ne educăm în sensul acesta. Avem apoi rugăciunea de odihnă, care este următorul pas după adorare. Să nu mai simți greul rugăciunii, să treci dincolo de sforțarea respectivă și să te contopești cu El. Rugăciunea sacramentală are și ea importanța ei, chiar dacă anumite grupuri evanghelice o dezavuează. Este acea rugăciune care ține de un anumit tipar, dar care ne ajută să fim mult mai riguroși. Autorul ne pune și în fața rugăciunii neîncetate, acea închinare ca mod de viață; dar și a rugăciunii inimii. Aceasta din urmă este rugăciunea tainică, rostită mai degrabă fără cuvinte sau doar cu câteva cuvinte. Se mai adaugă rugăciunea meditativă și cea contemplativă care sunt destul de apropiate. Puternic ancorate în solul Scripturii și al experienței cu Dumnezeu, aceste rugăciuni ating înalte cote de spiritualitate.
3. Mișcarea spre în afară
Suntem deja puși în fața unei alte căutări: căutarea lucrării de care avem nevoie. Chiar așa! Avem nevoie să fim implicați într-o formă de slujire, pentru că numai așa învățăm să ne rugăm și numai așa ne maturizăm. Primul pas se referă la rugăciunea lucrurilor obișnuite. Deloc spectaculoasă, această rugăciune surprinde cotidianul, viața de zi cu zi. Avem apoi rugăciunea petiționară, de mijlocire și de vindecare. Trei nuanțe ale aceluiași adevăr, aceste rugăciuni sunt o extindere a propriei noastre maturități spirituale. A te preocupa de nevoile celorlalți, a învăța lecția mijlocirii este un lucru nobil. La aceste tipuri se mai adaugă rugăciunea suferinței, care este legată de situațiile excepționale ale vieții; rugăciunea autoritară, unde acționăm în autoritatea lui Dumnezeu și rugăciunea radicală, când suntem puși față în față cu marile provocări.
Tipologia amplă descrisă mai sus recomandă din plin această carte. Autorul încearcă să prindă în paginile ei întreg fenomenul rugăciunii. Într-o bună măsură reușește, cu acribie și seriozitate. Ceea ce transcede însă fiecare pagină e tocmai onestitatea lui. Foster nu scrie de pe poziția unui profesor impecabil, care niciodată nu intră în încurcătură, ci din poziția unui rugător care, el înșuși, aspiră la mai mult. Cartea se vrea a fi o pledoarie pentru rugăciune, pentru savoarea incomensurabilă a ei. Dumnezeul nostru mare ne așteaptă în fiecare zi să-i aducem închinare. Suntem noi la înălțimea acestei așteptări? Folosim noi orice prilej pentru a ne închina? Este rugăciunea noastră autentică atât în conținut cât și în atitudine? Iată întrebări pe care cititorul va continua să le pună după lectură, dar o va face cu speranță și hotărâre.