Nu există nimic mai intim decât viața de închinare. Felul în care ne raportăm la Dumnezeu, mecanismul după care Îi pricepem voia și relația pe care o purtăm cu El prin credință, sunt fațete ale aceluiași adevăr. Indiferent de chemarea particulară a fiecăruia dintre noi, toți suntem invitați la aceeași viață devoțională. Slujim diferit, cu abilități diferite și perspective diferite, dar resimțim umblarea cu Dumnezeu la fel. Povestind cu oameni apropiați, ne dăm seama cu ușurindă cât de asemănătoare ne sunt trăirile. Nimeni dintre noi nu poate încerca trăiri eminamente noi, atâta vreme cât toți suntem oameni și nutrim aceleași năzuințe.
Sfânta Scriptură depune, cu prioritate, o mărturie pe această temă. Ea poate fi citită ca un superb manual de închinare, o colecție de cărți care ne invită în marele sanctuar al lui Dumnezeu. Evenimentele și recomandările ei sunt covârșitoare. Nu suntem lăsați la voia întâmplării nici în această privință, dipotrivă avem parte de o ilustră însoțire. Unul dintre oamenii care a descoperit acest tezaur este David Peterson. Rector la Oak Hill College din Londra și specialist de notorietate în studiul Vechiului Testament, el reușește să culeagă textele cele mai elocvente ale Scripturii și ni le transforme într-o teologie biblică a închinării. În cartea intitulată Comuniunea cu Dumnezeu, apărută la Editura Jubilate (Oradea, 2006), Peterson ne oferă o analiză a închinării din perspectiva textului sacru.
Entuziasmul devoțiunii este trecut prin marile părți ale Scripturii. Avem referiri la Lege dintr-o perspectivă mai puțin uzuală. Apoi suntem conduși în sanctuarul psalmiștilor, acei oameni care au prins nuanțe unice ale caracterului lui Dumnezeu. Felul în care Domnul Isus a pecetluit ideea de închinare pentru ucenicii săi este bine analizat, dar și evoluția acestea în cartea Faptele Apostolilor. Gândirea și scriitura paulină joacă și ea un rol esențial în formarea conceptului, așa cum îl descoperim inclusiv în Epistola către Evrei. Întregul spectacol atinge cote maxime în Apocalipsa, marea carte a revelației lui Dumnezeu.
Fiecare capitol al cărții este străbătut de tema prezenței lui Dumnezeu. În moduri diferite, în epoci la fel de diferite, Cel Preaînalt S-a apropiat de oameni. A intrat cu ei într-o relație care a culminat cu Întruparea Fiului. De atunci, istoria lumii este amprentată de istoria Bisericii. O ancorare nemijlocită în textele biblice ne poate înviora viața de credință și poate da sens închinării noastre. Putem scăpa de ritualismul care ne paște pe oricare dintre noi, printr-o lucidă asumare a subiectului. Justețea la care ne referim este dimensiunea comunitară a închinnării. Argumentând cu pasaje elocvente, autorul arată că nimeni nu se poate zidi spiritual fără celălalt, cu atât mai mult nimeni nu poate sluji singur în mod eficient.
Avem aici o carte îmbitată de Scriptură, dar coerentă și plăcută. Nu este o înșiruire nesfârșită de versete puse în legătură în mod insuficient și șubred. Nicidecum! Pur și simplu e o simfonie a marilor texte biblice care, sub bagheta lui David Peterson, ne oferă un spectacol încântător. Orice creștin serios ar fi bine s-o citească, iar cât despre slujitori ar fi aproape obligatoriu. Trebuie să ne dozăm cu rigoare propria închinare și să ne-o modelăm după tiparul prevăzut de Dumnezeu.