Sărutatu-L-a Iosif pe Fiul ca pe un prunc, și I-a slujit ca unui Dumnezeu. Se bucura de El ca de Cel Bun și se temea de El ca de Cel Drept. Uimire mare!
(IOSIF) „Cine mi-a dat ca fiu pe Fiul Celui Preaînalt? M-am pornit împotriva maicii Tale și am vrut să o las. Nu știam că în trupul ei era marea Comoară care a îmbogățit într-o clipită sărăcia mea.
David împăratul s-a sculat din spița mea și și-a pus pe cap cunună, eu însă am căzut jos, și în loc de împărat am ajuns teslar. Acum însă mi s-a găsit o cunună, căci în brațele mele se odihnește Domnul cununilor.”
(MARIA) La care Maria s-a înflăcărat și ea și a cântat și ea cântecul ei de leagăn: „Cine mi-a dat mie, celei singure, să zămislesc și să nasc pe Cel care e unul și mulți, mic și mare, cu totul în mine și cu totul în toate?
În ziua în care Gavril a intrat la mine, sărmana, m-a făcut într-o clipită stăpână și slujnică; pentru că slujnică a Dumnezeirii Tale sunt, dar și maică a umanității Tale, Domnul meu și Fiul meu!
Într-o clipită slujnica a fost făcută fiică de împărat de Tine, Fiul Împăratului. Iată, cea care era jos a ajuns în casa lui David pentru Tine, Fiule al lui David; iată, fiica pământului a ajuns în cer prin Cel Ceresc!
O, minune! Înaintea mea stă prunc Cel vechi de zile! Ochiul Său e întors necontenit spre cer și gânguritul gurii Lui nu se potolește. Cât de mult se aseamănă mie! Și totuși, în tăcerea Sa, El vorbește cu Dumnezeu.
Cine a mai văzut un Prunc care să vadă toate? Le vede ca Acela care cârmuiește toate în cer și pe pământ; privirea Lui se aseamănă Celui ce poruncește tuturor! Cum Îi voi deschide izvoarele laptelui Ție, Izvorule? Cum Te voi hrăni pe Tine, Hrănitorul tuturor, de la masa Ta? Cum mă voi apropia cu scutece de Cel învăluit în raze?”
(Fragment din Imnele Nașterii și Arătării Domnului, de Efrem Sirul, trad. Ioan I. Ică jr.)