Șapte ani de pontificat

La 19 aprilie 2005, cardinalul Joseph Ratzinger devenea papa Benedict XVI. S-au scurs de atunci șapte ani de când catolicii au parte de un păstor diferit din multe puncte de vedere. Este unul dintre puținii pontifi de origine germană și, spre deosebire de Papa Ioan Paul al II-lea, una dintre cele mai discutate personalități de pe glob (A. Marga).

Imediat după ce Conclavul a luat decizia, presa italiană îl caracteriza drept timido, într-un totuși paradoxal. În spatele unei presupuse timidități se ascundeau multe calități. Se știa deja (mai ales din biografia lui John L. Allen) că atipicul papă dispune de facultatea de a-și aminti citate lungi, în diferite limbi, din cărți pe care nu le-ar recitit de decenii, dar și de capacitatatea de a da într-o singură intervenție mai multe răspunsuri, pe diferite paliere și mai multor oameni deodată. Mary Ann Walsh (în From Pope John Paul II to Benedict XVI) îl vedea drept un simplu, umil lucrător în grădina Domnului; calități care au schimbat în mod radical și protocolul de la Vatican.

După cum spune profesorul Marga (Absolutul azi. Teologia și filosofia lui Joseph Ratzinger), alegerea sa pe tronul petrin aducea în fruntea Bisericii pe cel mai mare teolog și filozof dintre papii ultimelor secole. Imediat, noul pontif a deschis câmpul inițiativelor și acțiunii intelectuale pentru trei mari probleme: restabilirea centralității iubirii și speranței în mesajul creștin și în conștiința de sine a lumii de astăzi; reinterpretarea relației dintre Isus escatologic și Isus al relatărilor istorice; elaborarea noii concepții asupra rațiunii. De adăugat aici prima enciclică emisă la doar câteva luni după înscăunare și intitulată Deus caritas est; o veritabilă analiză ce se sprijină pe textul ioanin.

Numai disponibilitatea mea de a mă atașa aproapelui meu, de a-i arăta iubire, mă face, de asemenea, deschis față de Dumnezeu – se spunea în finalul respectivei enciclici. O înmănunchiere extrem de reușită între iubire și speranță, mergând oarecum pe linia lui Augustin, Toma din Aquino, Kant, Adorno, de Lubac, precum și alți corifei ai gândirii universale. Fără îndoială ne aflăm în fața unei figuri care marchează epoca în care trăim. Pe alocuri însă, în numele unui confesionalism apărat nemțește, actualul papă a avut și poziții mult mai rigide. Privit mai ales din alte persepctive confesionale pare uneori un apărător subiectiv al propriei tabere, iar aici ar fi încă multe de discutat. Să admitem totuși că, în ansamblul ei, personalitatea lui Joseph Ratzinger nu poate fi trecută cu vederea din multe puncte de vedere. Merită să-l citim și să polemizăm pe marginea ideilor sale.

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.