Tulburarea noastră este expresie și rod al necredinței noastre. Tulburarea apare la nivel sensibil, trupesc, așa cum se întâmplă la suprafața unei ape limpezi ca oglinda ce primește imaginea și o reflectă clar – asemenea sufletului omenesc în situație de deschidere și dialog – , dar, dacă aruncăm în ea o piatră – pricinuind o tulburare ce vine din afară -, se agită fundul apei și se ridică mâlul și tulbură oglinda. Prin urmare, cauza tulburării este lăuntrică. Unitatea sufletească, acea unitate minunată statornicită în pace și bucurie, este amenințată dinăuntru, când apare „mulțimea” în locul „unității”, când apar cutele și se instalează tulburarea în locul limpezimii. Tulburarea este pierderea unității sufletești și duhovnicești, care este limpezime și pace și strălucire.
(Din Comentariu integral la Evanghelia după Ioan,
de André Scrima,
Humanitas, București, 2008, p. 211)