
Nu e o noutate: perioadele de încercare și spaimă nasc nu puține iluzii. În ce mă privește, aș vrea să identific doar câteva din registrul pur spiritual. De ce o fac? Din cauză că prea multe mesaje (cu argumente diferite) încearcă să ne convingă că acum (și doar acum!) se consumă toate cele importante în materie de credință. Acum ne schimbăm cum n-am mai făcut-o, acum ne înțelepțim cum n-am mai făcut-o, cum ne specializăm cum n-am mai făcut-o și așa mai departe.
Nu, dragii mei. Să nu ne facem iluzii:
- cine se pocăiește doar acum, de fapt n-a înțeles și n-a trăit pocăința (chiar dacă va ține o vreme scurtă după epidemie);
- cine se emoționează doar acum, de fapt n-a trăit plenar și echilibrat propriile emoții (chiar dacă-i impresionează o vreme pe cei din jur);
- cine își iubește familia doar acum, de fapt n-o iubește cu acea dragoste jertfitoare sau constantă (chiar dacă în această perioadă e plin(ă) de complimente la adresa celor dragi);
- cine se dă în vânt după slujbele bisericii doar acum (când nu se țin), de fapt nu iubește matur Biserica (deși, după epidemie, o vreme se vor înghesui pe la slujbe);
- cine se înghesuie să încurajeze în fel și chip doar acum, de fapt niciun dar duhovnicesc (e doar un oportunist cum toate crizele au „născut”);
- cine sare în ajutorul semenilor doar acum, de fapt nu s-a vindecat niciodată de egoism (pentru că o face numai pentru a-și ajusta imaginea, știiind că în aceste vremuri „dă bine”);
- cine este cumpătat doar acum, de fapt este un materialist notoriu care traversează o sincopă (după ce scapă, personajul ne va arăta din nou ce înseamnă risipa și opulența);
- cine este smerit doar acum, de fapt este un arogant care și-a adaptat discursul după cum cere „piața” (în adâncuri, nu-i decât un actor care-și joacă bine rolul).
Și atunci cum? Și atunci ce? Aș formula astfel: trăitorul credinței face și în perioade de criză exact ce făcea înainte și va face întotdeauna. Nu se va da drept altul și nu va cădea în ispita mesianismului. Spiritualitatea se construiește în timp, are nevoie și de soare și de ploaie, așa cum are nevoie și de arșiță și vânturi. Să nu fim atât de superficiali încât să credem într-o trezire generată de ceva exterior, atâta vreme cât în interior nu se produce adevărata lucrare a Duhului.