A sosit momentul, începem colindatul. Deja suntem în decembrie, luna în care ziele trec parcă mai repede. Anul întreg a trecut și el rapid, dar ultimele zile întotdeauna dau năvală. Parcă simt și ele c-au mai rămas câteva. Sau parcă anul se grăbește s-o isprăvească… Poate în felul acesta ar trebui să interpretăm frenezia generală ce pune stăpânire pe noi. Parcă nu mai reușim să le terminăm pe toate în timp, parcă nu mai reușim să fim noi înșine. În pragul Sărbătorilor de Iarnă, așteptarea ne face mult mai vitali și mai joviali.
Până la Crăciun voi posta pe home page numai colinde. Vor fi de tot felul, în sensul că vor fi și românești și internaționale. Ordinea în care le postez nu are nici o relevanță. Cu această ocazie veți afla o parte din gusturile mele în materie de muzică (un subiect pe care sunt interpelat adesea).
Debutăm cu grupul Il Divo. Componenții sunt: Urs Buhler, Sebastien Izambard, Carlos Marin, David Miller. Toți profesioniști, cu vocile bine lucrate și cu o pasiune mistuitoare pentru muzica de calitate. Au cântat adesea alături de alte mari nume ale muzicii, dar au rămas mereu ei înșiși. Piesele pe care le aleg sunt pregătite minuțios, orchestrația este liniștitoare, iar interpretarea deopotrivă sobră și jovială. Aici interpretează O Holy Night, o piesă interpretată abundent deși nu întotdeauna de calitate. Sunt convins că vă veți delecta!
Să-ncepem a fredona… a sosit vremea
S