„Să fii bună ca să poți fi fericită. Cei răi nu pot fi fericiți. Ei pot avea satisfacții, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că, mai întâi cei răi nu pot fi iubiți, și-al doilea, …al doilea… de! norocul și celelalte pere mălăiețe, care se aseamănă cu el, vin de-afară, de la oameni, de la împrejurări, asupra cărora n-ai nici o stăpânire și nici o putere, pe când fericirea, adevărata fericire în tine răsare și-n tine-nflorește și leagă rod când ți-ai pregătit sufletul pentru ea.
Și pregătirea este o operă de fiecare clipă, – când pierzi răbdarea, împrăștii tot ce-ai înșirat și iar trebuie s-o iei de la capăt. De aceea și vezi așa de puțini oameni fericiți… Atâți câți merită…
A, dacă nu ne-a iubi pe noi așa fără de măsură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastră și dacă ne-am dojeni de câte ori am mințit sau ne-am surprins asupra unei răutăți ori asupra unei fapte urâte, dacă, în sfârșit ne-am examina mai des și mai cu nepărtinire, am ajungem să răzuim din noi partea aceea de prostie fudulă, de răutate și de neciste murdară, din care se îngrașă dobitocul ce sălășluiește în nobila noastră făptură. Se știe că durerea e un minunat sfătuitor. Cine-i mai deschis la minte trage învățătură și din durerile altora. Eu am mare încredere în voința ta. Rămâne să știi doar ce să vrei; și văd că ai început să știi asta. Doamne, ce bine-mi pare c-ai început să te observi, să-ți faci singură mustrări și să-ți cauți singură drumul cel adevărat!
Așa, ceartă-te de câte ori te simți egoistă, de câte ori te mușcă de inimă șarpele răutății, al invidiei sau al minciunii. Fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii și suflet larg cu cei răi. Fă-te mică, fă-te neînsemnată de câte ori deșteptăciunea te îndeamnă să strigi: Uitați-vă la mine! Dar mai ales aș vrea să scriu de-a dreptul în sufletul tău aceasta:
Să nu faci nici o faptă a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roșești. Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici mulțumire deplină, ca o conștiință curată.
Păstrează scrisoarea asta. Când vei fi de 50 de ani ai s-o înțelegi mai bine. Să dea Dumnezeu s-o citești și atunci cu sufletul senin de azi.”
(Al. Vlahuță într-o scrisoare adresată fiicei lui )