Seducătorul îndemn vine din partea dețintului Gigi Becali pentru omul ce-i instrumenta ultima speță. Ne referim la ultimul proces al războinicului luminii, ocazie cu care i s-au mai adăugat șase luni la pedeapsa actuală. În acel context, Becali a dat la iveală o fațetă mai puțin cunoscută: cea de recitator. La un moment dat, în tăcerea mormântală a salii de judecată, deținutul a început să declame: Eu astăzi, gândindu-mă acasă (…) / Dar jur, noaptea, în celula întunecată, / Că am să ies curat și fără de păcat. Apoi, infantil, i-a cerut procurorului să citească și din alte poezii ce i-au fost dedicate. Să citească să plângă toată sala – spunea Becali. Poeți celebri ai României i-au cântat, în odele lor, viața și suferință. Sincer, ori poeții nu-s poeți, ori Gigi ne minte copios.
Măicuțele de la Sava i-au scris și ele aproape sfâșietor: Dacă mă apuc să citesc scrisorile plâng și nu vreau asta. Melo-dramă așadar. Suferință mare pe țară, peisaj apocaliptic. Gigi Becali – un deținut de drept comun – își plânge izolarea și recurge, oricând are ocazia, la cele mai ridicole subterfugii. Dintre acestea, cel mai jenantă mi se pare cel legat de credință. Cum poți să pledezi pentru o credință pe care n-ai respectat-o niciodată?! Nu mă refer la donații și ritualuri, ci la forța propriului caracter. Condamnările atestă exact opusul. Becali a căzut frecvent în păcatul lăcomiei și nu s-a dat înapoi de la nici o ilegalitate posibilă. Să te mai erijezi apoi într-un creștin impecabil este pură demagogie.
Aș spune că atitudinea acestui om ne reprezintă, ca nație. Predispuși mereu la tot ce este ilicit, gata să facem compromisuri diverse, am știut să ne lamentăm imediat după. Când am fost puși la colțul istoriei am recurs la toate argumentele posibile. Din recuzită n-a lipsit aproape niciodată elementul religios (și poetic) pe care l-am exploatat cu nerușinare. Când faptele ne stăteau împotrivă, când istoria întreagă ne arăta cu degetul, noi ne ascundeam sub confortabila etichetă creștină. Oare n-a sosit timpul schimbării? Ba da! Generația tânără – așa cum este ea – nu mai suportă acest spirit fariseic. Și bine face. Ar fi bine să ne condamne pe toți, ca nație, la demnitate și principialitate. … d-le procuror.