Una dintre cheile succesului când vine vorba de scris este rutina. Pentru a putea scoate câte o carte pe an, trebuie să lucrez într-un anumit ritm, și împart perioada până la deadline, astfel încât să știu cât timp acord fiecărei părți din roman pentru anu depăși termenul limită. În fiecare zi, la aceeași oră mă așez la scris și încerc să mă concentrez doar pe ce se află în fața mea în orele dedicate scrisului – fără internet și alte lucuri care mă pot distrage. Am trei copii, doi la școală, și încerc să-i folosesc pe ei ca instrument de măsurare a timpului. Așa că în fiecare dimineață mă trezesc la șase și scriu cam o oră, până să se trezească ceilalți. Intervalul acesta este cel mai productiv, casa fiind tăcută și nimic nu îmi distrage atenția. Apoi mă opresc ca să pregătesc micul dejun, să duc copiii la școală și să plimb câinele, apoi la ora zece sunt înapoi așezat la birou și lucrez neîntrerupt până la trei fix, când se întorc copiii de la școală. Îmi închei întotdeauna ziua de lucru în mijlocul unei acțiuni, niciodată la finalul unui capitol, pentru că este mai ușor să încep din acel punct a doua zi, decât să o iau de la capăt cu ceva nou.
Destăinuire făcută de scriitorul Simon Toyne pentru Jurnalul Național (21 noiembrie 2012), cu ocazia lansării romanului Cheia în românește. Acest roman este al doilea în ordine cronologică și vine după Sanctus, o carte tradusă la ora actuală în peste 27 de limbi. Pentru că își propune o trilogie, autorul lucrează în prezent la cel de-al treilea volum – The Tower – pe care cunoscătorii îl așteaptă cu sufletul la gură. Acesta din urmă îi va aduce împreună pe protagoniștii primelor două romane – Liv, personajul feminin din Sanctus și Gabriel, personajul masculin din Cheia – care vor încerca să rezolve o serie de angoase ale unei omeniri în pragul sfârșitului.
Revenind la destăinuirea de mai sus, mie mi se pare una tipică și de bun simț. Orice scriitor învederat lucrează cu program. Tenacitatea și meticulozitatea actului creator sunt constante indispensabile. Când se referă la rutină, Toyne vrea de fapt să spună că e nevoie de un plan pe care să-l respecți. Nu se poate scrie haotic, bazându-ne doar pe dispoziția de moment. Inspirația are nevoie de un cadru riguros. De observat și relația scriitorului cu familia, felul în care acesta se face disponibil. Ba mai mult, își face programul în așa fel încât responsabilitățile de tată și de soț să nu aibă de suferit. Apoi, micile trucuri legate de sfârșitul zilei și începutul celei următoare sunt și ele binevenite. Cred că viziunea descrisă de Toyne se poate aplica și în alte domenii de activitate, mai ales acolo unde nu ni se impune un program oarecare. Întotdeauna am spus că e cel mai greu să faci o muncă unde ți se cer doar rezultatele, fără să ți se fixeze un program strict în vederea obținerii lor.