Rugăciunea și autoexaminarea

R

În cartea sa despre rugăciune (Rugăciunea. Aflarea adevăratului cămin al inimii), Richard Foster discută la un moment dat despre rugăciunea de examen. El afirmă că acest tip de rugăciune este deopotrivă incomod și ocolit. Tot mai mulți dintre noi fie cerem obsesiv, fie mijlocim patetic pentru ceilalți. Ne luăm prea puțin timp pentru a ne cerceta înaintea lui Dumnezeu. Totuși, atunci când o facem, ar trebui să avem în vedere două aspecte:

1. Examenul conștienței

Aici este vorba de recunoașterea felului în care Dumnbezeu a fost prezent alături de noi, în viața cotidiană. Nimic spectaculos, dar totuși atât de important. Doar în felul acesta putem (re)povesti lucrările Domnului, oricât de banale ar părea. Este vorba de acei stâlpi de aducere aminte atât de importanți cândva dar, în chip simbolic, atât de importanți și astăzi. O fecundă aducere aminte ne ține treji în vâltoarea vieții și a monotoniei. Maturitatea spirituală se vede și prin această acuitate de a observa ceea ce face Dumnezeu. Infantilii nu au această observanță, ba dimpotrivă. În fiecare zi Dumnezeu face suficiente lucruri pentru noi, astfel încât să le putem cerceta. Avem un material didactic suficient și care ne orientează către El. A începe propria examinare din altă parte înseamnă a-L exclude pe El din această ecuație. Tot ce va urma trebuie să se clădească pe această reverență profundă și aplicată. Dumnezeu trebuie să fie în centrul lucrurilor, iar noi trebuie să luăm notă de fiecare detaliu.

2. Examenul conștiinței

Abia acum ajungem la resorturile propriei gândiri. Fiecare încălcare a voii lui Dumnezeu se resimte la nivelul conștiinței noastre. Există semnale clare în această direcție. Adormită sau vigilentă, conștiința noastră este un cadou nemeritat. O iscodire onestă ne poate arăta ce se află înăuntru. Dacă plecăm de la premisa însoțirii lui Dumnezeu, această introspecție va fi benefică. Scopul autoexeminării nu este să cădem în depresie, ci să ne ridicăm și să pășim înainte. Mai puternici, mai edificați, copiii lui Dumnezeu își redefinesc mereu propria viață. Dar o fac în lumina măreției lui Dumnezeu și a milei Sale. Iertarea există, resursele spirituale de asemenea; putem așadar să credem în schimbare.

Ambele examene se dau pe genunchi, în rugăciune. Conștienți de supremația lui Dumnezeu și atenți la abaterile propriei conștiințe, rugăciunea noastră are consistență. Aceste două realități merg împreună și ne conduc mai departe. Tocmai de aceea trebuie să ne luăm timp și să fim onești. Întâlnirea cu noi înșine este cea mai dificilă și necruțătoare. Merită s-o avem, însă. Nu doar că merită, dar trebuie. Nu putem trăi frumos ca-n timpul zilei decât urcând pe cântar. Plini de recunoștință pentru ceea ce El a făcut și marcați de propriile căderi, iată echilibrul dorit. Să ne ajute Dumnezeu să-l găsim!

 

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.