Doamne Dumnezeule Atotțiitorule, Cel ce ești mai înainte de veci și rămâi în veci, Ce ce ai făcut din nimic toate și în înțelepciunea Ta le-ai pus de jur-împrejur cerul, Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui și ai pus norii suirea Ta, Cel ce ridici nori de la marginile pământului și adapi munții din cele de deasupra ale Tale, Cel ce chemi la Tine apa mării și iarăși o reverși cu purtare de grijă peste toată fața pământului, ca să se sature din rodul lucrurilor tale, pe Tine Te rugăm și pe Tine Te implorăm, cel zăbavnic la mânie și repede la sprijinire, să nu întorci din pricina mulțimii greșelilor noastre fața Ta de la noi, care ne rugăm Ție.
Știm că viețuim din nespusa Ta golire pentru noi, de pogorârea până la iad și de revenirea Ta preaslăvită, dar știm și nebiruita Ta iubire de oameni și de necheltuita Ta bunătate. De aceea, aruncându-ne la oceanul îndurărilor Tale, Îți aducem această implorare stăruitoare și Te chemăm să nu depărtezi mila Ta de la cei care cer și așteaptă de la purtarea de grijă atoatelucrătoare și atotbună ploaia de bunătate, ci poruncește norilor să picure și să ne dea șuvoaie purtătoare de rod, aducând moștenirii Tale ploaie lină și schimbând uscăciunea și arșița în văzduh bine temperat, sănătos și mântuitor. Umple la bună vreme fața pământului, trimițându-i ploi roditoare, ca să ne scoată pâine spre mâncare și vin care înveselește inima omului și iarbă dobitoacelor. Căci ochii tuturor nădăjduiesc spre Tine, ca să ia de la tine hrană la bună vreme și în Tine ne-am pus nădejdea și afară de Tine alt Dumnezeu nu știm.
Căci tu ești Dumnezeu milostiv și iubitor de oameni, și Ție slavă înălțăm împreună și Părintelui Tău fără de început și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
(De Grigorie Palama, „La neplouare” – septembrie 1355)