Dumnezeule al virtuţilor, fă-ne iarăşi precum am fost, arată-ţi faţa către noi şi vom fi mîntuiţi. Căci oriîncotro s-ar îndrepta, sufletul omului nu va găsi decît dureri dacă se va agăţa de altceva decît de Tine, chiar dacă s-ar agăţa de lucruri frumoase, dar situate în afara Ta, Doamne, şi în afara sufletului însuşi. Aceste lucruri frumoase nu ar fiinţa dacă nu ar primi fiinţă de la Tine. Ele se nasc şi mor şi, prin naşterea lor, ele îşi încep, ca să spunem aşa, fiinţarea; apoi cresc pînă îşi ating desăvîrşirea şi, odată atinsă această desăvîrşire, îmbătrînesc şi pier. Nu toate lucrurile ajung la bătrîneţe, dar toate mor. Aşadar, lucrurile se nasc şi năzuiesc spre fiinţă; dar, cu cît cresc mai repede ca să-şi împlinească fiinţarea, cu atît mai mult ele se grăbesc spre propria nefiinţă. Aceasta este legea căreia i se supun.
(Augustin)