Dumnezeule nesfârșit, Tu ești cea dintâi și cea din urmă experiență a vieții mele. Da, într-adevăr, Tu însuți și nu conceptul, nu numele Tău, pe care noi Ți-l atribuim. CĂci Tu Te-ai revărsat peste mina în apa și în spiritul botezului. Atunci nu am gândit și nu am născocit nimic despre Tine. Atunci, mintea mea, cu toată agerimea ei, tăcea încă. Atunci, ai devenit Tu însuți, fără să mă întrebi, destinul inimii mele. Tu m-ai cuprinsă pe mine, nu eu pe Tine; mi-ai transformat ființa din temelii, m-ai făcut părtaș la ființa și viața Ta, mi Te-ai dăruit nu doar ca idee despre Tine îndepărtată, difuză, cuprinsă în cuvinte omenești. De aceea, nu Te pot uita pentru că ai devenit esența ființei mele.
(Karl Rahner)