„Românul nu știe să muncească”

Românul nu acționează la drept vorbind: el își suportă sarcina atunci când o necesitate imperioasă i-o impune: țăranul, de exemplu. Românul nu știe să muncească. El improvizează împins de capriciu sau de hazard. Hazardul! Un fel de divinitate națională care conduce marjoritatea împlinirilor noastre, dacă putem vorbi împliniri într-o țară în care activitatea se reduce prea adesea la elaborare de proiecte întotdeauna grandioase dar uneori nepotrivite. Dar steaua ce veghează asupra destinelor țării române salvează mereu acest popor, pe cât de indolent, pe atâta de eroic, din prăpăstiile în care îl prăvălesc cele mai nebunești aventuri. De aici fatalismul nostru și încrederea în destinul nostru, de aici și acel „lasă-mă să te las” național, care traduce indolența noastră funciară în același timp cu indestructibila credință a românului în ceea ce el numește șansă.

(Maruca Cantacuzino-Enescu)