Cam așa ar suna dialogul scurt și radical dintre un budist și un creștin. Se înțelege că nu orice fel de budist și nu orice fel de creștin. Într-o lume tot mai sincretică și unde monoteismele își pierd parcă relevanța, mesajul budist câștigă teren. Există o anumită ramură a lui care pretinde lepădarea ritualică de creștinism, pentru a putea adera exclusiv la noua religie. Acesta a fost și cazul lui Adrian Cârlea. La 22 de ani a trecut la budism, fără vreo adversitate prealabilă față de creștinism. Pentru că nu fusese un creștin practicant, i-a fost relativ ușor „transferul”. Înainte își câștiga existența vânzând cărți într-un anticariat craiovean, purta plete și era pasionat de muzica rock. După ce a avut acces la internet a aflat mai multe despre budism, a intrat în legături cu alți foști creștini convertiți la această religie, iar apoi a fost invitat la o întrunire de profil din Elveția. Acolo, printr-un ritual meticulos, a devenit budist rostind următorul jurământ: Mă refugiez în Buddha, mă refugiez în Dharma, mă refugiez în sangha. Această propoziție a fost rostită de trei ori, după care a început itinerarul tânărului.
Un an mai târziu a plecat spre o mănăstire din Kyoto pentru a deveni preot budist. După ce lucrul acesta s-a întâmplat, s-a întors în țară și a deschis comunități budiste la Craiova și București. Tipul de budism practicat se numește Jodo Shinshu. Spre deosebire de alte ramuri, aceasta este una dintre cele mai stricte, iar adeziunea presupune renunțarea publică la creștinism. Acest radicalism nu l-a înspâimântat pe conaționalul nostru, ba dimpotrivă a văzut o anumită logică în gestul cu pricina. De altfel, când nu ai fost convins și nu ai aderat faptic la creștinism, ce ai avea de pierdut renegându-l?!
„Cei care intră în comunitatea noastră, trebuie să aleagă, nu pot fi și creștini și budiști Jodo shinshu în același timp” – declara într-un interviu pentru România Liberă (5 decembrie 2012). Deocamdată nu are un succes prea mare, dar mizează pe apatia creștinismului de pe la noi. Consideră budismul mult superior creștinismului, prin urmare este motivat să lupte. Deși afirmă că nu face prozelitism, crede în creșterea numerică a budiștilor autohtoni. Mișcarea în sine este atent monitorizată de alte foruri europene, iar ei vor știi probabil să speculeze acest fapt.
Și iată cum, țărișoara noastră devine pe zi ce trece tot mai pitorească. Mozaicul religios este tot mai colorat, uneori izbitor de colorat. Să ne așteptăm la renegări a creștinismului în favoarea budismului (cum se întâmplă și în cazul satansimului), iar faptul acesta să-l luăm drept o provocare. Mă refer aici la relevanța Bisericii în spațiul public și în misiunea ei milenară. Dacă noi creștinii ne-am face treaba cu mai mult patos și am fi molipsitori prin ceea ce suntem, alte variante religioase n-ar avea prea mare izbândă. Să medităm la asta!