Nimeni nu știe când a început Reforma protestantă! Iată o afirmație care stăruie pe buzele multor istorici și conține, după cum intuim, un sâmbure de adevăr. Deși localizată în Europa Occidentală a secolului al XVI-lea, deși anul 1517 este fixat ca un debut, iar Martin Luther este văzut ca un prim corifeu, e greu de spus când s-au pus lucrurile în mișcare. Bunăoară, nu puțini exegeți îi consideră inclusiv prereformatori drept reformatori (la fel ca cei clasici). La o adică, de ce nu am valoriza la fel un Jan Hus ori un Savonarola, cum, de altfel, o facem cu Luther și Calvin?! De aici o serie întreagă de dileme și clasificări una mai „cuprinzătoare” decât alta.
Ei bine, între nu puținii reformatori protestanți, unul este cu adevărat aparte. Spunem aparte pentru că și-a croit un drum singuratic prin epoca sa, fiind deopotrivă renegat de catolici și de luterani. A apărat cu îndârjire drepturile țăranilor obijduiți, iar faptul acesta i-a atras numai necazuri și, în cele din urmă, moartea martirică. Numale lui este Thomas Münzer (1489-1525), un teolog german care se numără printre pionierii protestanți. Biografia ce-o prezentăm este semnată de A. Ștekli, un autor despre care știm puține lucruri. Acest fapt nu ne împiedică să observăm treaba excelentă ce-a făcut-o. Lucrarea a fost tradusă de Igor Blok și Al. Ștefănescu-Medeleni, iar apoi publicată la Editura Tineretului, în anul 1961. Parte din colecția Oameni de seamă, reformatorul „se însoțește” cu Bălcescu, Romain Rolland, Abraham Lincoln, Delacroix, Alexandru Orăscu, Avram Iancu, Maria Ventura, Luchian și alții.
Thomas a fost încă de mic atras de lectură și învățare. Foarte devreme a reușit să studieze la Leipzig, deși familia și cei apropiați n-au fost prea încântați de un asemenea parcurs. Urmează apoi la universitățile din Frankfurt-pe-Oder și Mainz, unde temeinicele sale cunoștințe îi uimesc pe profesori. I se prezicea chiar un viitor strălucit, pentru că obținuse cu ușurință titlu de magistru în arte libere și de bacalaureat în teologie. Erau acele vremuri când renumitul Rudolf Reuchlin încerca să arate că studiul dogmelor fără o bună cunoaștere exegetică a Scripturilor este periculos. Acesta punea un mare accent inclusiv pe Vechiul Testament, în vreme ce mulți teologi catolici considerau că este „zestrea” evreilor. Tot pe atunci, Ulrich von Hutten – cavaler sărac și poet vestit – ura cu înverșunare Roma, iar în poeziile și pamfletele lui apostrofa fără nicio teamă derapajul moral. Și, ca să mai adăugăm încă un personaj, la acea vreme Erasmus de Rotterdam traducea Biblia din nou în latină, dar cu adnotări de mare precizie și actualitate. Alături de ceilalți, cărturarul din Rotterdam credea în înnoirea creștinismului, deși nu a întreprins nicio acțiune militantă în acest sens.
Contemporan cu Luther, Münzer îl va aprecia din primul moment. Vedea în curajosul de la Wittenberg întruchiarea reformatorului perfect, omul care nu se teme de Vatican și care încearcă să imprime un stil evanghelic de trai. Și totuși, cei doi nu se vor alia pe termen lung. Münzer observă cu indignare stilul violent de a polemiza a lui Luther (în sepecial cu Johann Eck) și-l detestă pe zi ce trece tot mai mult. Simte o oarecare autonomie în reforma lui Luther, ca și cum acesta s-ar dezice de întreaga muncă a prereforamtorilor, ceea ce-l dezgustă pe Münzer. Sigur că nici el nu este de acord cu excesele catolicismului, dar consideră că metoda ar trebui să fie alta. Urmază apoi un context plitic nefericit (moartea împăratului Maximilian și alegerea lui Carol), situație în care Thomas este acuzat de erezie de către franciscani și comparat cu Jan Hus. Probabil acesta a fost momentul când cel care încă ezita se va arunca în bătălia pentru dreptate și spirit evanghelic. Implicațiile sociale ale activității lui Münzer vor avea efect pe termen lung. Organizează o adevărată mișcare țărănească în care pledează pentru drepturile oamenilor de rând și distribuirea egală a bunurilor. Așa să vi-l imaginați că – este secole – Engels îl va descrie drept un lider revoluționar socialist, care credea în valoarea intrinsecă a omului, dar și în egalitate pe toate planurile.
În peste 300 de pagini, autorul reușește un portret savuros. Münzer ne apare de0potrivă ca om, dar și ca reformator singuratic. Într-o relație de animozitate cu Martin Luther, neacceptat totuși de către anabaptiști (deși avea multe afinități cu aceștia), el reușește să meargă pe cont propriu. Chiar și așa, izgonit din mai multe locuri unde a slujit, putem spune că a reușit mult. Impactul lui n-a fost doar local, iar faptul că se adresa oamenilor de rând era extraordinar. Credea cu însuflețire că Dumnezeu se implică în fiecare detaliu al vieții, iar faptul acesta trebuia să fie o consolare și o speranță. Sfârșitul a stat și el sub semnul tragismului, iar Ștekli scoate bine în evidență fiecare detaliu. Fiecare pagină are seducția ei și, citind-o, afli amănunte la care nu te-ai fi gândit. O carte mare despre un om mare!