Dumnezeu rabdă să se nască în pântecele Maicii Sale. Născut, acceptă să crească și crescut nu ține să fie recunoscut, ci disprețuindu-Se pe Sine este botezat de robul Său și respinge doar cu vorbele atacurile ispititorului. Când lui Dumnezeu S-a făcut propovăduitor, învățând pe om să scape de moarte, acordându-i în scopul mântuirii iertare pentru răbdarea rănită, nu s-a certat, n-a strigat și n-a auzit nimeni vocea Lui în piețe. N-a frânt trestie zdrobită, n-a stins mucul fumegând. Căci nu fusese profet mincinos, ci mărturisire a lui Dumnezeu Însuși, Care a așezat cu toată răbdarea Duhul Său în Fiul. N-a primit pe nimeni să-L urmeze fără voie, nu s-a uitat de sus la casa și la masa nimănui (ba S-a umilit spălând picioarele ucenicilor), n-a disprețuit pe păcătoși și pe vameși, nu s-a supărat pe acea cetate care nu voise să-L primească, deși discipoli înșiși voiseră să vină focurile cerești asupra orașului atât de vinovat; a îngrijit pe cei nerecunoscători, a iertat pe cei ce-i întindeau curse. Nu e puțin aceasta, dacă ne gândim că a avut cu Sine chiar pe vânzătorul Său și l-a semnalat mereu. Iar când a fost vândut, când a fost dus ca o oaie la jertfire, El, căruia legiunile de îngeri la un singur cuvânt i-ar fi venit în ajutor din cer dacă le-ar fi chemat, n-a aprobat nici măcar sabia răzbunătoare a unui discipol. În Malhu răbdarea Domnului a fost rănită. Astfel, a dezaprobat folosirea sabiei în viitor și, redând sănătatea celui pe care nu El îl sluțise, i-a dat acestuia satisfacție prin răbdare, care este mama milostivirii. Trec peste faptul că a fost răstignit. Căci pentru aceasta venise. Oare de ce fusese nevoie de chinuri pentru suportarea sorții? Voia desigur ca plecând să ducă până la capăt plăcerea răbdării. A fost scuipat, biciuit, batjocorit, îmbrăcat în haine înjositoare, încununat și mai înjositor. Admirabila încredere în puterea sufletească: Cel ce-și propusese să se ascundă sub chipul omului n-a imitat nimic din nerăbdarea omului. Mai ales de aici, fariseilor, ar fi trebuit să-L recunoașteți pe Domnul. Nimeni dintre oameni n-ar fi arătat răbdare în acest mod. Atât de multe învățăminte de acest fel a căror măreție în fața altor neamuri a fost motiv de neprimire a credinței, în fața noastră în schimb au constituit rațiune și zidire, nu numai de învățătură prin predici, ci și de suferință prin patimile Domnului. Aceste învățăminte celor ce le este dat să creadă le dovedesc că răbdarea este firea lui Dumnezeu, urmarea și superioritatea calităților Sale înnăscute.
(Despre răbdare, de Tertulian, PSB vol. 3, Apologeții de limbă latină, trad. Nicolae Chițescu, Eliodor Constantinescu, Paul Papodopol, David Popescu, EIMBOR, București, 1981, pp. 183-184)