
Înțelepciunea cărturarului se dobândește-n ceasuri lenevoase; înțelept poate deveni cel liber de grijile vieții.
Cum să devină înțelept cel de la coarnele plugului, a cărui mândrie e țepușa cu care-mboldește plăvanii, cel care mână boii și-și petrece cu ei la muncă și care nu vorbește decât cu juncanii?
Capul și-l bate cum să taie brazda, gândul său cel treaz e la nutreț.
La vel e cu fiece dulgher și meșter care lucrează zi și noapte, cu cei ce sapă crestături de peceți, îndârjiți în a găsi izvoade noi: inima aceluia e acolo, la ce face, gândul său cel treaz e să-și isprăvească treaba.
La fel e cu fierarul de lângă nicovală, înșurubat cu gândul la fierul care-așteaptă; aburul focului îi fleșcăiește carnea, cuptoru-ncins îl ține treaz în luptă, urechea lui e-n trăsnetul ciocanului, ochii, stâlpiți pe ce-are de făcut, inima lui, să-și isprăvească treaba; gândul lui cel treaz e cum s-o desăvârșească.
La fel e și cu olarul șezând la lucrul său și roata învârtind-o cu picioarele; grija lui veșnică e doar la munca lui și lucrul și-l socoate bob cu bob; cu mâna plăsmuiește lutul și sub picioare-i biruie cerbicea; inima lui e cum să-l netezească, iar gândul său cel treaz, să curețe cuptorul.
Toți aceștia-și pun nădejdea în mâinile lor și fiecare e îndemânatic în meseria lui.
Fără ei, nicio cetate n-ar putea fi zidită, nimeni n-ar putea nici să se așeze, nici să călătorească; dar nici că-i vei afla la sfatul obștesc; și nici că-n adunare vor fi oameni de vază; nici că vor ședea pe scaun de judecată și nici că vor pricepe ce-anume spune legea.
Nu strălucesc nici prin învățătură, nici prin judecată, și nu-s de găsit printre făcătorii de parabole.
Dar ei sunt cei ce țin temeinicia lumii, iar ruga lor e-ntreaba meșteșugului.
(Înțelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah, 38.24-34)