Într-adevăr, altceva ne învață Profeții, altceva ne învață Istoricii, altceva Legea, altceva Proverbele. Cartea Psalmilor însă cuprinde în sine tot ceea ce este mai folositor din toate. Ea proorocește cele viitoare, face aluzii istorice, dă legi pentru viață, arată ce trebuie să facem și ce să spunem. Într-un singur cuvânt, este o adevărată comoară de învățături bune, punând la îndemâna fiecăruia, după sârguința lui, tot ceea ce îi este de folos. (…) Câtă învățătură nu poate agonisi cineva din Psalmi? Măreția bărbăției, exactitatea dreptății, însemnătatea înfrânării, desăvârșirea judecății, chipul în care să se mântuiască, drept măsura răbdării, într-un cuvânt, tot felul de binefaceri. Numai aici poate găsi cineva teologia cea desăvârșită, aici profețiile despre întrupare, aici amenințarea judecății celei veșnice, aici nădejdea învierii, aici teama de iad, aici făgăduința măririi ce ne așteaptă și descoperirea tainelor celor neajunse. Toate acestea se găsesc în Psalmi ca într-un mare și bogat tezaur.
Ce frumoasă descriere! E o descriere făcută deopotrivă cu mintea și cu inima. Nu e nici pe departe una intelectualistă, făcută de pe vârful limbii, ca și cum ai semna o condică teologică a vremii. Vasile cel Mare se dovedește, din nou, un mare iubitor al Scripturii. Lectura Psalmilor l-a amprentat într-un mod aparte, dovadă că a reușit să-i caracterizeze așa de frumos. Deși literatura poetică nu e ușor de sistematizat, el găsește câteva elemente ce se ascund printre metafore.
Merită să ne oprim puțin din alergarea noastră pragmatică și să ne lăsăm fascinați de Psalmii Scripturii. Să îi iubim, să-i asumăm și să-i aplicăm vieții noastre de zi cu zi. Ei sunt cu adevărat un tezaur neprețuit, o invitație perpetuă la autenticitate.