A trecut mult timp de când nu am mai fost pe la ei. E vorba de Biserica Penticostală Betel din Torino. În perioada mea geneveză îi vizitam des. Printr-un concurs de împrejurări le-am fost păstor de serviciu nouă luni de zile. Am săvârșit acolo toate actele de cult (exceptând înmormântare). Am trăit în această biserică clipe unice de har și părtășie. Slujirea mea le-a prins bine într-un moment greu, iar ospitalitatea lor mi-au prins mie bine într-un moment nu mai puțin dificil.
În felul acesta am legat pritenii frumoase care au dat naștere unor amintiri pe măsură. Printre multele căsătorii la care am participat, am avut plăcerea să iau parte la ordinarea celor trei slujitori ai bisericii: Petrică Ungurean (prezbiter), Cornel Franciuc și Ionel Țofei (diaconi). Prietenia ce mă leagă de acești oameni a rămas neștirbită chiar dacă, între timp, eu m-am reîntors în țară. Dorința lor perpetuă de a-i vizita, de a sluji la Betel îmi confirmă frumoasa relație ce s-a înfiripat între noi.
Mâine dimineață devreme voi pleca într-acolo, săptămâna viitoare (miercuri) mă voi întoarce. După o călătorie lungă dar reconfortantă (sper), mă voi pune la dispoziția Domnului începând cu duminică dimineața. De fapt, ambele programe de duminică vor fi dedicate vieții de familie, iar mesajele vor merge în această direcție. Luni și marți (seara) vor fi întruniri din nou în cadrul bisericii, întruniri la care vom aborda marea temă a maturității spirituale. Sper din suflet ca Domnul să-și verse îndurarea peste întrega mea slujire la Betel.
Încântarea cea mare am lăsat-o la urmă. Spre deosebire de alte situații, de data aceasta voi fi însoțit de Magdalena, soția mea. Un ajutor cu adevărat potrivit. O femeie înțeleaptă, spirituală și delicată. Îi sunt recunoscător bunului Dumnezeu pentru așa cadou.
Ne vom reîntâlni pe aici abia pe la mijlocul săptămânii viitoare. Până atunci… fie Domnul cu noi!