Printre nemiloase amintiri

P

Comunismul a produs, printre altele, nenumărate monografii. Stalinismul – înțelegând aici forma extremă a comunismului – a amprentat istoria recentă într-un mod covârșitor. Mărturiile, mai mult sau mai puțin literare, uimesc fiecare generație de atunci încoace. Acest malaxor al civilizației, acest distrugător a tot ce-i nobil și frumos, acest mutilator al credinței a pus multe condeie în mișcare. Biografii și autobiografii alcătuiesc peisajul memorialistic de azi, dându-i forță, culoare și profunzime.

În aceeași zonă putem încadra și Zăpezile albastre, ieșită din condeiul scriitorului polonez Piotr Bednarski (Humanitas, București, 2008). Este, în fond, o autobiografie. Născut în estul Poloniei în anul 1938, este deportat împreună cu întreaga familie în Siberia un an mai târziu. Practic, amintirile lui încep în acel ținut rece și neospitalier al Rusiei, deși se întoarce în țara natală după război.

Cartea este o mărturie extraordinară. Stalinismul văzut prin ochii unui copil care crește în Siberia. Întreaga sa familie este acolo, deși tatăl este luat de lângă el devreme și dus în lagăr (unde va și muri). Bunicul, care-l însoțise spre Siberia este omorât pe drum, într-un incident mai mult decât stupid. Bunica rămâne singură și luptă cu comunismul la el acasă, cum s-ar zice. Mama este de o frumusețe izbitoare, evreică a cărui șarm și inteligență atrage mai toate figurile masculine. O mare parte a volumului redă relația specială dintre Piotr și mama sa, momente emoționante și suculente.

Realismul întregii relatări izbește și atrage. Primul contact cu Biblia mamei, primele lecturi, întâlnirea cu învățătorul și alte detalii ale vârstei sunt redate cu o candoare extraordinară. Apoi, felul în care micuțul îl percepe pe Stalin (pe care-l asociează cu întunericul), mica terapie administrată de mama, interacțiunea cu securiștii aserviți din micul orășel, toate acestea descriu fără menajamente sistemul comunist. Ca o picanterie, băiețelul care pricepe tot mai bine odată cu vârsta, ne povestește despre iubirile mai degrabă platonice ale mamei, dar și de o relație în urma căreia rămâne însărcinată. Un peisaj trist, o povară morală pe care mama o duce cu dificultate. Copilul respectiv nu supraviețuiește, deși frățiorul mai mare deja îi pregătise un leagăn special. Incertitudinea privitoare la soarta tatălui, hărțuirea psihologică necontenită aplicată mamei, disprețul pe care-l încasează mereu (ca evreu, polonez și anticomunist), toate îl fortifică pe tinerelul nostru.

Aflăm detalii despre prima îndrăgostire, total inoportună și nepotrivită. Dar, ca o urmare fericită, aflăm și despre relația cu Tania, acea dragoste adolescentină dar totuși matură prin contextul evenimentelor. Frivolitatea unei tinereți amenițate se împletește cu gravitatea unor întâlniri esențiale. Bătrânul Evtușenko, pe care Piotr și-l asimilează drept bunic, este un bun exemplu. Atașamentul față de oameni în vârstă, cu experiență și înțelepciune, oferă întregii povestiri un farmec aparte. Despărțirile ireversibile de câțiva oameni apropiați, suferința și moartea prematură a lor, sunt microdrame ce se consumă într-un sistem mai vast al terorii.

Apoteoza întregii suferințe este, într-un final, moartea mamei. Doar pe ea o mai avea. De fapt, se aveau unul pe altul. Ajunseseră în punctul când amândoi se îndrăgostiseră. El, un tânăr candid; ea o văduvă încă frumoasă și delicată. În ziua când se căsători mama lui, când sufletul îi era inundat de bucurie, securistul zonei (stăpânul vieții și al morții – cum îl numea Piotr), scoase revolverul și-i împușcă pe miri, apoi se sinucise și el. O dramă de proporții, ultima și cea mai teribilă. Era de acum înainte singur pe lume. Se refugie în poezie, în învățătură și în rugăciune. Rămăsese cu menajera, cu Frosia. Dar, la scurtă vreme o arestară și pe ea, pentru ca necazul să capete proporții de nedescris. Se atașă de bunica Tamara (mama celui care trebuia să-i devină tătic), dar nu la mult timp se stinse și ea. Încercă să se refugieze la Sașa, o mai veche cunoștință cu picioarele amputate, dar o întâlnire neașteptată avea să-l reîntoarcă în Polonia. O necunoscută ce tocmai își îngropase fiul, care o cunoscuse bine pe mama lui Piotr, veni să-l înfieze. Așa primise numele de Bednarski, așa putu pleca din Siberia și se întoarse pe plaiurile natale. Aici vor urma alte vremuri, de fapt o altă viață.

E o carte ce merită o ecranizare de Oscar. Găsești în paginile ei tot ce ți-ai putea dori: istorie, filozofie, religie, umanitate și inumanitate. Un mic tratat de politologie în receptarea unui suflet pur de copil, care crește în condiții improprii din multe puncte de vedere. Cititorul poate vedea cum virtutea se amestecă în mod nefericit cu derapajele morale, cum o lume pervertită pervertește pe protagoniștii ei. În fine, cred că este itinerarul îndurerat al unui copil ce se maturizează înainte de vreme, dar care e pregătit mai apoi să devină poate cel mai prolific scriitor pe care l-a avut Polonia în ultimul secol.

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.